În vestul, nord-vestul şi parţial în centrul ţării, înnorările vor persista şi va ploua pe arii extinse. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Local, în zonele joase de relief, în special în orele dimineţii, va fi ceaţă şi izolat burniţă sau ploaie slabă. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste şi în regiunile vestice, centrale şi de sud-est, iar în rest va sufla slab şi moderat.
Astăzi 3/23 nori
Vremea va fi în general instabilã în majoritatea regiunilor iar valorile maxime se vor încadra între 12 şi 20 de grade, iar cele minime între 3 şi 12 grade, uşor mai mici în estul Transilvaniei.
Marți 3/22 cer variabil
Temperatura aerului va fi în scădere în jumătatea de nord a ţării, mai accentuată în nord-est, însă, în majoritatea regiunilor vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit, în această perioadă din an.
Miercuri 4/24 nori
Cerul va fi variabil în majoritatea regiunilor. Vântul va sufla slab și moderat. În partea de sud-est a teritoriului, în special în sudul Dobrogei, spre dimineațã, se va forma ceațã.
Joi 3/25 cer variabil
Cerul va fi senin în sudul țării. În restul teritoriului, fenomene asociate instabilitãții atmosferice vor fi doar pe arii restrânse, mai ales seara.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 23 precipitații
Craiova 21 precipitații
Timişoara 21 precipitații
Sibiu 20 precipitații
Suceava 19 cer variabil
Galaţi 21 precipitații
Constanţa 19 precipitații
Cluj-Napoca 21 precipitații
Bacău 20 precipitații
Baia Mare 22 precipitații
Iaşi 21 precipitații
Oradea 23 precipitații
Reşiţa 19 cer variabil
Piteşti 20 precipitații
Braşov 20 precipitații
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 5: 49 Soarele apune: 8:34
Presiunea atmosferică: 769 mmHg
Viteza vântului: 20 km/h (N-V)