Marţi 5/24
Vremea va fi în general instabilă. Înnorările vor fi accentuate temporar și se vor semnala averse și descărcări electrice în sud-vest, local în centru și la munte și doar izolat în restul teritoriului. Ploile pot avea și caracter torențial.
Miercuri 5/24
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe timpul zilei când se vor semnala ploi de scurtă durată și fulgere, în primele ore ale intervalului în sud-vest, iar după-amiaza, local la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului.
Joi 4/25
Valorile termice se menţin ridicate, iar norii vor fi purtaţi de vânt, cerul fiind mai mult variabil. În Capitală şi în regiunile estice va ieşi soarele, iar în vest şi în centru, înnorările pot fi mai accentuate. Vântul va sufla slab şi moderat.
Vremea azi pe larg
Ploi locale torenţiale
Instabilitatea atmosferică se va menţine, iar cerul se va înnora accentuat temporar. În regiunile sud-vestice, ploile vor fi însoţite de tunete şi fulgere. Va ploua local în centru şi la munte, şi izolat în celelalte regiuni. Este posibil să cadă şi grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 24 de grade, iar cele minime între 5 și 14 grade.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 24 soare cu nori
Craiova 22 ploi cu fulgere
Timişoara 22 ploaie cu fulgere
Sibiu 19 ploaie
Suceava 18 soare cu nori
Galaţi 23 soare cu nori
Constanţa 20 soare cu nori
Cluj-Napoca 19 ploaie cu fulgere
Bacău 21 soare cu nori
Baia Mare 20 ploi cu fulgere
Iaşi 22 soare cu nori
Oradea 21 ploi cu fulgere
Reşiţa 24 ploi cu fulgere
Piteşti 20 soare cu nori
Braşov 20 soare cu nori
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 05:51
Soarele apune: 20:32
Presiunea atmosferică: 766 mmHg
Viteza vântului: 6 km/h (N-E)