Azi 2/20
Valorile termice vor creşte uşor pe timpul zilei în aproape toată ţara, dar va fi mai rece decât ar trebui pentru această dată a anului. Aversele vor cădea ziua, în vest, nord şi centru, iar noaptea, în sud şi sud-est. Vântul va sufla cu putere la munte.
Sâmbătă -4/17
Vremea se schimbă, iar temperaturile vor scădea în aproape toată ţara. Cerul va fi mai mult înnorat şi va ploua în prima parte a zilei în est şi izolat în celelelte zone. Vântul va sufla cu putere în est, în sud-vest şi la munte.
Duminică -4/18
Temperaturile vor creşte uşor faţă de ziua trecută şi vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi senin în cea mai mare parte a zilei, cu înnorări izolate în nord şi nord-est. Vântul nu va avea intensificări, doar la munte, unde e posibil să ningă.
Vremea azi pe larg
Va fi frig în toată ţara
Cu toate că gradele vor urca puţin în termometre faţă de ziua precedentă, va fi mai frig decât ar trebui pentru această perioadă, în special în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde va fi mai frig decât în celelalte zone. Cerul va fi predominant senin, cu înnorări semnificative în nord-vest şi în sud, unde sunt aşteptate averse bogate, iar la munte va ninge. Vântul va sufla slab, cu uşoare intensificări în regiunile montane. Temperaturile maxime se situează între 8 şi 20 de grade, iar cele minime între 2 şi 10 grade Celsius. În zonele de depresiune va apărea bruma.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 17
Craiova 15
Timişoara 14
Sibiu 13
Suceava 13
Galaţi 18
Constanţa 21
Cluj-Napoca 12
Bacău 17
Baia Mare 9
Iaşi 16
Oradea 10
Reşiţa 15
Piteşti 16
Braşov 14
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 07:24
Soarele apune: 18:41
Presiunea atmosferică: 762 mmHg
Viteza vântului: 8 km/h (N-E)