x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea se schimbă radical! Nu scăpăm de ploi, iar de duminică temperaturile suferă modificări importante

Vremea se schimbă radical! Nu scăpăm de ploi, iar de duminică temperaturile suferă modificări importante

de Redacția Jurnalul    |    10 Mai 2024   •   15:45
Vremea se schimbă radical! Nu scăpăm de ploi, iar de duminică temperaturile suferă modificări importante
Sursa foto: Hepta

Vremea este capricioasă în România, potrivit avertismentelor meteorologilor. După o perioadă în care ploile și temperaturile scăzute au dominat peisajul, acum soarele își face simțită prezența, aducând cu el valori termice apropiate de cele din plină vară.

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au pregătit populația pentru o schimbare radicală în condițiile meteorologice. Alina Șerban, meteorolog, a detaliat că, deși dimineața a debutat cu temperaturi scăzute, chiar sub zero în depresiunile din estul Transilvaniei, temperaturile vor crește semnificativ în decursul zilei, atingând maxime între 15 și 24 de grade Celsius.

Astăzi și mâine vor fi zile calde, cu temperaturi ce vor depăși pragul de 20 de grade Celsius, în special în regiunile vestice, sudice și centrale ale țării. Deși vor exista precipitații în anumite zone de deal și munte, acestea vor fi sporadice și nu vor atinge intensitatea fenomenelor anterioare.

„Chiar dacă am început ziua cu o vreme răcoroasă, temperaturi ce au înregistrat chiar valori ușor negative în depresiunile din estul Transilvaniei, pe parcursul zilei temperaturile vor crește, astfel încât maximele se vor situa, în marea lor majoritate, între 15...16° și 23...24°.

Astăzi vom avea mult mai multe valori peste 20 de grade, în mod deosebit în vest, în sudul și centrul teritoriului. Aici se vor regăsi și precipitațiile, pe parcursul zilei de astăzi, doar pe arii restrânse, cu precădere în zonele de deal și de munte, dar nu la fel de însemnate cantitativ și asociate cu fenomene de instabilitate atmosferică cum s-a întâmplat în zilele anterioare.


Acest tablou meteorologic se va menține și mâine, temperaturi ușor mai ridicate decât astăzi, cu valori maxime în mare parte din țară de peste 20° până la 24...25°.

Chiar și în zona litoralului se va mai încălzi, acolo unde astăzi va fi destul de răcoare.


Mâine vor fi precipitații pe arii restrânse în zonele de deal și de munte, doar cu totul izolat în rest, probabil în partea de sud a teritoriului, însă duminică din nou vom asista la o schimbare în aspectul vremii. Un front atmosferic rece va traversa și va determina precipitații pe arii mai extinse, foarte probabil și mai însemnate cantitativ și din nou o scădere a valorilor termice în mod deosebit în jumătatea de est a teritoriului”, a explicat Alina Șerban la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: ploi torenţiale prognoza meteo