x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: temperaturi mai mari decât ar fi normal

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: temperaturi mai mari decât ar fi normal

de Redacția Jurnalul    |    10 Noi 2023   •   09:30
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: temperaturi mai mari decât ar fi normal

După o săptămână în care temperaturile vor fi normale pentru luna noiembrie, cu ploi multe, vremea devine mai caldă, potrivit prognozei pe următoarele 4 săptămâni, transmisă vineri de Administrația Națională de Meteorologie.

Săptămâna 13 - 20 noiembrie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai coborâte în zonele montane dar și ușor mai ridicate în extremitatea de sud a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

Săptămâna 20 - 27 noiembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 27 noiembrie - 4 decembrie

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Săptămâna 4 - 11 decembrie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vreme patru săptămâni