x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza pe patru săptămâni: temperaturi fluctuante, precipitații puține

Prognoza pe patru săptămâni: temperaturi fluctuante, precipitații puține

19 Oct 2021   •   08:21
Prognoza pe patru săptămâni: temperaturi fluctuante, precipitații puține
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Meteorologii au anunțat că în următoarele patru săptămâni vor fi perioade cu temperaturi scăzute, în special în prima parte a intervalului. Apoi, până la jumătatea lunii noiembrie, temperaturile vor fi mai mari decât cele normale la mijlocul toamnei și va ploua destul de puțin.

În săptămâna 18 octombrie-25 octombrie, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. În ceea ce privește precipitațiile, regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

În săptămâna 25 octombrie- 1 noiembrie temperaturile vor avea valori normale în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile extracarpatice, dar și local excedentare în cele nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În săptămâna 01 noiembrie- 8 noiembrie temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sudice și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În săptămâna 08 noiembrie- 15 noiembrie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: prognoza