x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza pe următoarele patru săptămâni: Temperaturile vor deveni mai mari decât cele normale

Prognoza pe următoarele patru săptămâni: Temperaturile vor deveni mai mari decât cele normale

de Redacția Jurnalul    |    23 Iul 2024   •   10:15
Prognoza pe următoarele patru săptămâni: Temperaturile vor deveni mai mari decât cele normale

Temperaturile vor deveni mai mari decât cele normale de la începutul lunii august, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marți de ANM.

Săptămâna 22.07.2024 – 29.07.2024

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cu excepția regiunilor vestice și sud-vestice unde regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în zona Carpaților Orientali și în regiunile sudice.

Săptămâna 29.07.2024 – 05.08.2024

Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în sud-vest, dar și ușor mai coborâte în nord-estul teritoriului.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice, centrale, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 05.08.2024 – 12.08.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice și sud- vestice, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în jumătatea vestică a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 12.08.2024 – 19.08.2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice și sudice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: prognoza patru săptămâni