x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza pentru următoarele patru săptămâni: Luna august va avea temperaturi ușor pentru limite normale

Prognoza pentru următoarele patru săptămâni: Luna august va avea temperaturi ușor pentru limite normale

02 Aug 2022   •   10:49
Prognoza pentru următoarele patru săptămâni: Luna august va avea temperaturi ușor pentru limite normale

Luna august, ultima de vară, va avea temperaturi ridicate, uneori peste limitele normale ale perioadei, potrivit prognozei pentru patru săptămâni realizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Ploile vor fi deficitare și luna aceasta.

1 - 8 august
Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Excepție vor face regiunile vestice și sud-vestice, unde temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

8 - 15 august
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval în toate regiunile, posibil ușor mai ridicate în cele vestice. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în zonele montane, dar și deficitare în est și sud-est, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

15 - 22 august
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în zonele montane și sub- montane, precum și în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

22 - 29 august
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință spre deficit în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele intracarpatice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: prognoza august