x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza pentru următoarele patru săptămâni: Temperaturi peste valorile normale

Prognoza pentru următoarele patru săptămâni: Temperaturi peste valorile normale

10 Aug 2021   •   09:00

Temperaturile vor fi peste valorile normale în următoarele două spătămâni, iar apoi se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, se arată în prognoza pe patru săptămâni, publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie.

Săptămâna 09.08.2021 – 16.08.2021

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 16.08.2021 – 23.08.2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ale în regiunile intracarpatice și la munte.

Săptămâna 23.08.2021 – 30.08.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-estice, dar și local deficitar în nord-vest, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 30.08.2021 – 06.09.2021

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile centrale și nord-estice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: prognoza