x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Temperaturi mai ridicate decât cele normale în următoarele patru săptămâni

Temperaturi mai ridicate decât cele normale în următoarele patru săptămâni

de Redacția Jurnalul    |    25 Aug 2024   •   17:40
Temperaturi mai ridicate decât cele normale în următoarele patru săptămâni

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele patru săptămâni, iar regimul pluviometric va avea o tendinţă deficitară în majoritatea regiunilor, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 26 august - 23 septembrie 2024.


Astfel, în săptămâna 26 august - 2 septembrie 2024, temperatura medie a aerului va avea avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, mai ales în regiunile vestice, iar precipitaţiile vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, exceptând extremitatea de sud-est a teritoriului, unde se estimează a fi uşor excedentare.

În săptămâna 2 - 9 septembrie 2024, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale în toate regiunile, în timp ce regimul pluviometric va avea o tendinţă deficitară în majoritatea regiunilor.

Estimările meteorologice pentru perioada 9 - 16 septembrie arată că mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această perioadă în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, posibil uşor deficitare în cele sud-vestice.

În ultima săptămână de prognoză - 16 - 23 septembrie 2024 - mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele normale pentru acest interval în toată ţara. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării.

Estimările meteorologice pentru perioada 26 august - 23 septembrie 2024 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată - ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată comparativ cu media perioadei 2004 - 2023.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

AGERPRES

×