x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Temperaturi apropiate de normalul perioadei în următoarele patru săptămâni

Temperaturi apropiate de normalul perioadei în următoarele patru săptămâni

de Redacția Jurnalul    |    13 Oct 2024   •   16:20
Temperaturi apropiate de normalul perioadei în următoarele patru săptămâni
Sursa foto: Hepta

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale perioadei în cea mai mare parte a ţării, în următoarele patru săptămâni, în timp ce regimul pluviometric va avea o tendinţă deficitară în regiunile vestice şi sudice, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 14 octombrie - 11 noiembrie 2024.

Astfel, în săptămâna 14 - 21 octombrie 2024, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, în timp ce regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în sud-vestul teritoriului.

În săptămâna 21 - 28 octombrie, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării, iar cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în regiunile vestice şi sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Estimările meteorologice pentru perioada 28 octombrie - 4 noiembrie 2024 arată că temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

În ultima săptămână de prognoză, respectiv 4 - 11 noiembrie 2024, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, iar cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Estimările meteorologice pentru perioada 14 octombrie - 11 noiembrie 2024 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată - ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată comparativ cu media perioadei 2004 - 2023.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: normal perioada temperaturi toamna