Vorbim despre vreme foarte caldă, maxime astăzi între 2 și 13 grade Celsius însă la finalul săptămânii maxime între 7 și 17 grade.
Vremea însă rămâne mohorâtă, cu ploi în cea mai mare parte a țării, cu ceață persistentă în primele ore ale zilei și cu ninsori pe crestele montane, pentru că în zonele joase va fi vreme caldă, așa că precipitațiile vor fi cel mult sub formă de lapoviță, potrivit Antena 3.
În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță o zi mohorâtă, ceață, precipitații izolate și condiții de polei. Se încălzește și se ating 10 grade, însă acolo unde va fi ceață persistentă se vor înregistra 2 grade.
Câteva dintre maximele zilei: 8 grade Timișoara, o vreme caldă și în zona Bihorului, la Oradea, 7 grade acolo. La fel și în Baia Mare, sunt 6 grade Suceava și 8 la Iași.
Mai cald în sudul Moldovei, la Galați vor fi 10 grade Celsius, însă cel mai cald va fi în zona Dobrogei, 12 grade sunt prognozate astăzi la Constanța.
În Capitală, o temperatură de 9 grade în această după-amiază, dimineaţa sunt cam 4-5 grade la stațiile meteo și în următoarele două zile rămâne această maximă de 8-9 grade, iar sâmbătă se încălzește destul de mult și în București, vor fi 14 grade Celsius.
La munte, în zonele joase, temperaturi pozitive, 3 grade astăzi la Sinaia și 5 la Predeal. Pe acolo este posibil să cadă și ceva precipitații, dar vor fi cel mult sub formă de lapoviță.
Ziua de mâine aduce temperaturi asemănătoare cu cele de astăzi, maxime de până la 12-13 grade, dar vineri se încălzește foarte mult pe partea vestică a țării.
Acolo pătrunde masa aceea de aer cald, care va face ca în weekend temperaturile să fie potrivite mai degrabă pentru zile de primăvară.
Un aer cald va fi în zona țării noastre, dar prognoza de la finalul săptămânii viitoare arată că temperaturile vor fi din ce în ce mai scăzute, probabil apropiate de normalul acelei perioade.
Vreme mai caldă decât normalul perioadei
Prognoza ANM săptămâna 12 - 19 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-estice. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice și nord-estice.
Prognoza ANM săptămâna 19 - 26 decembrie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, posibil ușor mai ridicate la munte. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Prognoza ANM săptămâna 26 decembrie - 2 ianuarie
Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în zonele montane.Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.