Vineri, vremea va fi una deosebit de caldă. Vom avea soare și temperaturi de până la 22 de grade Celsius.
Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în estul Transilvaniei, în nordul Moldovei şi pe litoral şi 22 de grade în Oltenia. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în special în nordul, centrul şi estul teritoriului, dar numai pe spaţii mici va ploua slab, cu precãdere în zona Carpaţilor Orientali . Vântul va sufla slab şi moderat.
În Capitală, cerul este mai mult senin, vântul slab pânã la moderat, iar la ora 09 se înregistrau 12 grade la Bãneasa şi la Afumaţi şi 13 grade la Filaret.
În restul zonelor țării va fi de asemenea cald, cerul se va menține mai mult senin, vor fi însă înnorări după amiază, în regiunile nordice și estice, dar meteorologii anunță ploi restrânse doar în zona Carpaților Orientali.
Sămbătă seara, în regiunile din nord, centru și est va pătrunde o masă de aer rece. Vor fi afectate Moldova, Crișana și cea mai mare parte a Transilvaniei. Temperaturile vor scădea brusc de la o zi la alta.
Meteorologii anunță și precipitații sub toate formele. Vor fi ploi, lapoviță și ninsoare.
Aerul rece va pătrunde în noaptea de sâmbătă spre duminică și în zonele sudice, așa că atmosfera se va răci și aici. Vom trece de la valori de 20-22 de grade Celsius, la cel mult 10-11 grade.
La începutul săptămânii următoare putem vorbi de vreme de iarnă, cu ninsori abundente la munte. Se va depune și un strat consistent de zăpadă.
În Capitală așteptăm duminică după-amiază ploi, iar luni, lapoviță și ninsoare.