x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme deosebit de caldă în Capitală, de Paște. Maximele vor ajunge la 26 de grade Celsius

Vreme deosebit de caldă în Capitală, de Paște. Maximele vor ajunge la 26 de grade Celsius

de Redacția Jurnalul    |    20 Apr 2025   •   13:40
 Vreme deosebit de caldă în Capitală, de Paște. Maximele vor ajunge la 26 de grade Celsius
Sursa foto: Hepta/primavara

Duminică, în prima zi de Paste, meteorologii au anunțat vreme deosebit de caldă. Temperaturile maxime vor ajunge până la 26 de grade Celsius. 

În prima zi de Paște,vremea va fi frumoasă în toată țara și caldă, mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, scrie Antena3CNN

Vom avea un cer mai mult senin și temperaturi maxime ce se vor situa între 18-19 și 25-26°.

Cele mai scăzute valori se vor înregistra pe litoral, iar cele mai ridicate în extremitatea de sud-vest a teritoriului.

Doar spre după-amiază, în zonele montane vor apărea înnorări și se vor semnala averse și descărcări electrice, însă acestea vor fi de scurtă durată.

Foarte probabil însă se determină și cantități de apă izolat mai însemnate: 15-20 de litri pe metrul pătrat. Vântul nu va pune probleme decât poate în timpul averselor, dar va avea intensificări, tot de scurtă durată.

Luni, la fel, vorbim de o vreme caldă, poate chiar mai caldă decât duminică, în sensul că vom avea mai multe valori de 24, 25-26°, cel mai probabil prin partea de vest, de sud, dar și de centru a teritoriului.

Și mâine vor apărea înorări, tot după-amiază și spre seară în zonele montane, unde se vor semnala averse și descărcări electrice, dar și în partea de est a teritoriului este posibil să apară astfel de fenomene, respectiv averse și descărcări electrice: prin Dobrogea, prin sudul Moldovei și prin estul Munteniei.

Temperaturile vor fi ridicate și în zona Capitalei, astăzi, pe fondul unui cer mai mult senin. Vom avea maxime de 23 - 24°, mâine chiar mai ridicate de atât – 25 -26°.

×
Subiecte în articol: vreme paste Capitală maxime