x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea va fi mai rece decât în mod normal până în 19 ianuarie

Vremea va fi mai rece decât în mod normal până în 19 ianuarie

de Redacția Jurnalul    |    02 Ian 2026   •   10:30
Vremea va fi mai rece decât în mod normal până în 19 ianuarie
Sursa foto: Vremea va fi mai rece

Temperaturile medii vor fi, până în 19 ianuarie, mai scăzute decât cele specifice acestei perioade, se arată în prognoza publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie.

Săptămâna 05.01.2026 – 12.01.2026

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, nordice, nord-estice și local în cele centrale, dar și ușor mai ridicate în extremitatea de sud-est a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 12.01.2026 – 19.01.2026

Cu excepția zonelor montane și a regiunilor sud-estice, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice perioadei.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 19.01.2026 – 26.01.2026

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 26.01.2026 – 02.02.2026

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale, în toate regiunile.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vreme mai rece 19 ianuarie