Parfumul reginelor României

La Palatul San Antonio din Malta, cu un secol şi-un sfert în urmă, fiica Ţarului Alexandru al II-lea, Maria Alexandrovna, punea să se planteze un strat imens cu violete ruseşti. Maria Alexandrovna – cea care, în 1867, fusese peţită, fără izbândă, de Principele Carol (viitorul Rege Carol I al României) – venise în arhipelagul de piatră aruncat în mijlocul Mediteranei, împreună cu soţul său, Prinţul Alfred, duce de Edinburg. La San Antonio a născut-o, în 1875, pe cea de a doua fiică, Victoria Melita. Şi tot acolo avea să revină, după vreo câţiva ani, cu cele patru (de-acum) fiice ale sale, între care cea mai mare era zburdalnica Mary sau Missy... Or, mai pe înţelesul domniilor voastre, copila care avea să devină Regina Maria a României.

Stratul de violete era la locul lui, în palatul regal (azi “prezidenţial”) din Attard, iar drăgălaşei Maria i-a rămas pentru totdeauna în minte parfumul delicatelor flori... Cu bucurie avea să noteze în jurnal, pe la sfârşitul anilor ’20, când ajunge din nou în Malta, că mica parcelă cu violete ruseşti din grădina Palatului San Antonio era în bună stare... Iar florile continuă să înflorească şi azi, în acelaşi loc, ca şi cum nora Reginei Victoria ar putea să treacă din nou pe acolo, într-o dimineaţă de primăvară, să rupă câteva fire, ca să le pună în corsaj sau la cingătoare...

De fapt, amintirea acestor flori involte avea să o păstreze veşnic prinţesa care s-a căsătorit cu moştenitorul tronului României, Ferdinand. Mai ales că, la Curte, regina de-atunci, Elisabeta – alias Carmen Sylva – obişnuia să-şi “confecţioneze” parfumul de violete cu ajutorul doamnelor de onoare. L-a “purtat” şi Maria, dar nu ca să o onoreze pe mătuşa soţului ei, ci în amintirea mamei şi-a stratului de violete de la Attard.

Prezenţa Reginei Maria la Castelul Peleş, dar mai ales la Pelişor, era adeseori asociată cu dâra puternică de parfum pe care o lăsa în urmă. Chiar şi după moartea “reginei sfinte” – cum o numeau adesea cei care se aflaseră în serviciul său –, parfumul de violete se făcea simţit în camerele în care obişnuia să şadă mai mult, scriind sau citind, ori pe culoarele pe care le traversa... Avea să se spună – după ce au trecut ani, decenii, de la moartea ei – că, dacă în castelele Angliei apar fantome, la Sinaia fantoma e... esenţa de violete. Unii chiar au afirmat că prezenţa parfumului era legată de anumite întâmplări ale istoriei, ca şi cum regina s-ar fi străduit să dea un semn că e încă acolo, că vede şi că o doare... În epocă au fost martori gata să jure că pentru prima dată parfumul regal de violete s-a simţit în ianuarie 1948, imediat după abdicarea Regelui Mihai I (nepotul Mariei) şi abolirea monarhiei în România. A doua oară se zice că s-ar fi simţit în 1950, când, de ziua Arhanghelilor Mihail şi Gavriil, la castelul de la Sinaia ar fi zăbovit Chivu Stoica (lider comunist) şi soţia acestuia. Au mai fost şi alte momente, în anii ’50-’60, mai ales, când parfumul “a apărut”, fără nici o explicaţie, în preajma liderilor politici de atunci. N-am nici o mărturie că parfumul ar fi o “apariţie” şi azi... Însă primăvara, violetele (toporaşii) din grădina Castelului de la Sinaia sunt cei mai mari, cei mai frumoşi, cei mai parfumaţi de pe Valea Prahovei...

Regina Maria îndrăgea însă şi alte parfumuri, altele decât cele “fabricate” cu ajutorul doamnelor ei de onoare (asemeni Elisabetei, asemeni Mariei Alexandrovna, în alte epoci). Regina a fost chiar, o vreme, imaginea unei case de parfumuri, înfiinţată la 1775 de Jean-Francois Houbigant, într-unul dintre cartierele Parisului. Create de el şi de urmaşii săi pentru aristocraţia franceză, parfumurile Houbigant au cucerit în cele din urmă toată lumea stilată a Europei. Iar cel creat în 1829 pentru prinţesa Adelaide d’Orleans – numit “Quelque Flores Royale” (amestec armonios de arome florale) ­ avea să devină una dintre fragranţele preferate de Regina Maria a României, una dintre cele mai stilate, elegante şi influente persoane ale Europei secolului XX.