Scrisoarea unei mame – Veronica Micle

“Domnul meu, / Ertaţi dacă durerea în care m-a aruncat nenorocirea mea, nu mi-a permis până acuma a răspunde depeşei Dvoastră de condoleanţă pe care a-ţi avut nespusa bunătate de a mi-o adresa.
Uitând trecutul şi toate neplăcerile lui vă rog să privilegiaţi pe undeva şi Orfanele lui Micle./ Cu distinsă stimă şi consideraţie,/Veronica Micle
16 August 1879 , Iaşi.”

Existenţa acestui document ne-a fost semnalată de domnul Dan Dulciu, un împătimit cercetător al vieţii poetului Mihai Eminescu. De altfel, domnia sa a făcut posibilă şi publicarea; mai mult, ne-a dat şi informaţii preţioase. “Scrisoarea unei mame/ Scrisoarea a făcut parte din colecţia George (Gheorghe) Buzdugan (1867-1929), licenţiat în drept, profesor, judecător în 1892, ajungând în august 1924 Prim Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie. A fost ales membru în Consiliul de Regenţă, alături de Prinţul Nicolae şi Patriarhul Miron Cristea. La 7 octombrie 1929 este înlocuit de Constantin Sărăţeanu. Om de cultură, Buzdugan a fost şi un colecţionar foarte cunoscut, dar şi numismat extrem de avizat, fiind ales Preşedinte al Societăţii Numismatice Române.

Textul scrisorii necesită câteva explicaţii: În dimineaţa zilei de 4 august 1879, moare soţul Veronicăi Micle, lăsând o văduvă cu două fete, lipsite de orice mijloc de existenţă. În aceste condiţii, la 12 august 1879, Veronica îl imploră pe Eminescu să o ajute pentru obţinerea pensiei de urmaş, ticluind o suplică la Ministerul de Culte, cerând salariul soţului decedat, «până la regularea pensiunii»“, ne scrie domnul Dan Dulciu. Apoi, o altă suplică pentru “pensiune”, la 16 august, adresată tot lui Eminescu. (Nu primeşte răspuns – n.r.). În aceeaşi zi ea mai scrie o scrisoare, aceasta pe care o prezentăm. “Persoana căreia îi era adresată această scrisoare era însuşi Titu Maiorescu (căruia îi cere, într-o aluzie străvezie, să uite trecutul şi toate neplăcerele lui).”

La data de 5 Decembrie 1879, Mihail Kogălniceanu îi comunică Veronicăi faptul că, în sfârşit, prin Jurnalul Consiliului de Miniştri i s-a recunoscut anii de serviciu, pentru obţinerea pensiei, ne completează povestea îndrăgostitul de lumea eminesciană, Dan Dulciu.

“Veronica va primi în fiecare lună 216 lei, adică 2.592 lei pe an. Era aproape jumătate din salariul profesorului Micle, insuficient pentru ţinerea la şcoli a fiicelor sale (3.000 lei pe an). De aceea, Veronica va trebui să muncească acasă produse de lenjerie (cosând, împletind, ţesând), pe care le vindea pentru doar câteva zeci de lei pe lună.”