x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Supliment Turism medical - 10 iunie 2014 Dietele alimentare ne pot lăsa fără vitamine

Dietele alimentare ne pot lăsa fără vitamine

de Carmen Anghel    |    27 Iun 2014   •   16:04
Dietele alimentare ne pot lăsa fără vitamine
Sursa foto: Thinkstock

O dietă alimentară care exclude anumite produse poate produce dezechilibre în organismul
uman. Acesta, lipsit de anumite vitamine şi minerale, pe o perioadă scurtă de timp, cum sunt posturile, sau pe perioade mai lungi, atunci când adoptăm o dietă alimentară vegetariană, de exemplu, poate deveni vulnerabil în faţa unor afecţiuni. Să facem o scurtă trecere în revistă a dietelor “speciale”.

Dieta lacto-vegetariană permite consumul de fructe, legume, seminţe, nuci, lactate (lapte,
brânză, iaurt, unt). Nu se consumă carne, peşte, ouă şi preparatele culinare cu aceste ingrediente.

Dieta lacto-ovo-vegetariană. Alimentele permise sunt lactatele şi ouăle, fiind excluse toate tipurile de carne. Veganii consumă exclusiv alimente provenind din plante (fructe, legume, seminţe, nuci), excluzând în totalitate carnea, peştele, ouăle şi preparatele culinare cu aceste ingrediente.

În dieta semivegetariană (flexitariană) sunt permise produse vegetale, plus cantităţi mici (şi doar
ocazional) de carne, lactate, ouă şi peşte.

Atunci când alegem o dietă alimentară trebuie să ştim şi cum să contracarăm unele dintre efectele ei negative. Pentru organism sunt foarte importante Vitaminele B1, B2, B6, B12, Vitamina D3, Calciu, Zinc, Fier, Iod. Iar o dietă alimentară neadecvată poate duce la carenţe de aceste vitamine şi minerale.

Un bun sprijin pentru un organism solicitat de anumite diete sau de post pot fi suplimentele alimentare care conţin tocmai acest elemente necesare unei bune funcţionări. Fierul contribuie la formarea normală a globulelor roşii şi a hemoglobinei şi la transportul normal al oxigenului în corp. Iodul contribuie la producţia normală de hormoni tiroidieni şi la funcţionarea normală a glandei tiroide. Zincul contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar, la menţinerea vederii normale şi la funcţia cognitivă normală. Vitaminele B1, B2, B6 şi B12, Calciu şi Vitamina D3 sunt nutrienţi esenţiali în dietele vegetariene/vegane.

Cu produsele sale pe bază de componente naturale, vitamine, minerale şi micro-elemente, Doppelherz are o contribuţie importantă în prevenţia simptomelor deficitare şi menţinerea stării de sănătate. Doppelherz aktiv este completat cu un produs special conceput pentru persoanele care au decis să elimine din planul lor alimentar carnea sau orice produs de origine animală: Doppelherz aktiv pentru vegetarieni Vitamine+Minerale. Produsul conţine mineralele calciu şi fier, oligoelementele zinc şi iod, precum şi vitaminele B1, B2, B6, B12 şi D3, adaptate  necesităţii dietelor vegetariene sau vegane.

×