Problemele de sănătate te împiedică să te deplasazi şi să-ţi desfăşori activităţile de zi cu zi? Kinetoterapia te poate ajuta să te mişti mai bine şi-ţi poate ameliora durerea îmbunătăţindu-ţi sau restabilindu-ţi funcţiile fizice, stabilitatea şi mobilitatea, fiind un mare sprijin în recuperarea după intervenţii chirurgicale sau afecţiuni precum durerile de spate, osteoartrita şi artrita reumatoidă, osteoporoza, Boala Parkinson, scleroza multiplă, sechele după un accident vascular cerebral.
Kineto Cabinet deţine două săli de kinetoterapie şi una de fizioterapie/ osteopatie/ masaj terapeutic, dotate la înalte standarde ce fac posibil un bun tratament de recuperare medicală. La Kineto Cabinet, toţi pacienţii sunt examinaţi cu aceeaşi atenţie şi trataţi cu tot respectul cuvenit. “Deşi pe piaţa medicală privată din România este greu să supravieţuieşti ca «independent», noi reuşim. În 2003, am deschis, probabil, primul cabinet privat de kinetoterapie din Bucureşti. Am pornit din dorinţa de a presta un act medical la standarde cel puţin apropiate de cele europene. Ne desfăşurăm activitatea într-un spaţiu modern. Pentru că suntem specializaţi pe un singur domeniu, recuperarea medicală, credem că metodele noastre sunt rapide şi eficiente, scutind timpul, hazardul şi banii pacienţilor noştri. Iniţial, ne ocupam de întreaga patologie a nou-născuţilor şi a copiilor mici (afecţiuni ale nou-născutului şi copilului mic, începând din a zecea zi de la naştere, precum vicii de poziţie, malformaţii congenitale, rahitism, boli genetice etc.), apoi, datorită solicitărilor, am început să ne adresăm şi adulţilor. Tratăm pacienţi cu sechele posttraumatice şi post-operatorii, precum şi de tot ceea ce înseamnă «dureri de spate» cu foarte bune rezultate. Acum câţiva ani, am achiziţionat aparatură performantă de fizioterapie. Ne-am perfecţionat şi însuşit metode noi de kinetoterapie combinate cu fizioterapie. Cu toate acestea, ştiam că e insuficient. Atunci am descoperit osteopatia, o ramură a medicinei manuale, mai puţin cunoscută la noi, dar apreciată în SUA şi în Europa. Principala direcţie de dezvoltare a clinicii noastre va fi osteopatia, fără a neglija metodele de kinetoterapie şi fizioterapie”, spun specialiştii Kineto Cabinet.