Alin Gheorghișan, artist al Teatrului “Constantin Tănase” din București, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea, din 8 septembrie, de la ora 20.00, în postura de concurent la “Te cunosc de undeva!”, își repetă rolurile pentru acest show sub privirile fiicei sale, Bianca, în vârstă de zece ani. Artistul mai are un băiețel, Tudor, de șapte ani.
„Bianca este extaziată și abia așteaptă să vină în public, la filmările pentru acest show. Îi place să mă vadă repetând acasă și mă ajută căutând pe internet informații despre personajele pe care le am de interpretat la “Te cunosc de undeva!”, spune Alin.
Concurentul spune că nu există personaj de care să se teamă. “Iau totul ca pe o provocare. Și sunt un perfecționist. Mi-ar plăcea să o imit pe Ozana Barabancea, cu “Salcia”. De fapt, aș putea cânta orice din repertoriul ei. Mi-ar mai placea să-mi pice la ruletă personaje precum Tina Turner sau Shirley Bassey”, mai spune el.
În ce personaj se va transforma Alin Gheorghișan în prima ediție a noului sezon “Te cunosc de undeva!”, telespectatorii vor vedea sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 20.00, numai la Antena 1.