x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Alina Eremia, despre cum a salvat-o Horia Brenciu, la o emisiune-concurs

Alina Eremia, despre cum a salvat-o Horia Brenciu, la o emisiune-concurs

09 Noi 2017   •   18:14
Alina Eremia, despre cum a salvat-o Horia Brenciu, la o emisiune-concurs

În această seară, de la ora 21.15, la “Aici eu sunt vedeta”, Alina Eremia vine împreună cu mama ei, Daniela, să îi pună la încercare pe cei trei părinți celebri, Helmut Duckadam, Daniela Gyorfi și Nick, ex-N&D, care vin împreună cu copiii lor, în platoul emisiunii prezentate de Dan Bittman. Aceștia vor trebui să ghicească deznodământul unei întâmplări din copilăria Alinei, pe care cele două invitate vor începe să o povestească.

La “Aici eu sunt vedeta”, Alina și mama ei își vor aminti episodul când artista a participat la emisiunea pentru copii “Tip Top Minitop”, prezentată de Horia Brenciu. “Aveam patru ani. Și îmi amintesc că în ziua aceea eram foarte răcită, ochii îmi curgeau și erau umflați, îmi curgea și nasul... Aveam nevoie de o batistă, un șervetel, ceva în genul acesta, dar a trebuit să intru în scenă. M-a salvat Horia Brenciu…”, spune Alina. Cum anume a salvat-o Brenciu, vor trebui să ghicească cele trei vedete din platou.

Cine dintre Helmut Duckadam, Daniela Gyorfi și Nick, ex-N&D, va reuși să dea varianta corectă de răspuns, telespectatorii Antenei 1 vor afla în această seară, de la ora 21.15, într-o nouă ediție “Aici eu sunt vedeta”, prezentată de Dan Bittman.

×
Subiecte în articol: Alina Eremia