x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Antena 1: Vacanţa Mare se întoarce din concediu!

Antena 1: Vacanţa Mare se întoarce din concediu!

03 Feb 2014   •   15:44
Antena 1: Vacanţa Mare se întoarce din concediu!

Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu - Vacanţa Mare dacă vă mi aduceţi aminte - revin pe sticlă cu spectacolul “Vacanţa Mare – Bătălia generaţiilor”, un show de comedie cum nu s-a mai făcut, în curând, la Antena 1!

“Am fost primii pe o piaţă goală de umor, iar acum, într-o perioadă în care lumea crede că nu se mai poate inventa nimic, uite că venim cu un stil nou în care lumea nu va recunoaşte nimic din ceea ce s-a întâmplat înainte”, spune Mugur Mihăescu. “Cu toţii îşi fac probleme aflând că revenim pe post: oare or să fie iar Leana şi Costel, oare o să fie altceva, fiecare o să-şi dea cu părerea. Şi mi-ar plăcea să-i surprindem pe toţi. Formatul este absolut nou, ceva ce nu s-a mai făcut în România”, adaugă şi Radu Pietreanu.

Bătălia dintre generaţii se va da în platoul emisiunii între generaţia părinţilor, din care fac parte Mugur şi Radu, şi generaţia copiilor, care cuprinde două fete şi doi băieţi extrem de talentaţi. “Fiind tată şi având un copil adolescent şi văzând şi generaţia asta între14 şi 23 de ani, e normal să-ţi aduci aminte de cum erai tu faţă de părinţi. Şi acum, în postura astălaltă, ai un sentiment amestecat. Pe de o parte, ai vrea să fii şi tu tânăr, pe de alta, nu-i înţelegi. Şi din conflictul ăsta de neînţelegere or să iasă nişte bătăi frumoase. Dacă nu mai ai voie să baţi copiii acasă, măcar să-i batem în concurs”, explică Mugur. Radu Pietreanu mai spune că, odată cu acest show, Vacanţa Mare îşi doreşte să promoveze o nouă generaţie de umorişti care să se bată cot la cot cu ei şi care, de ce nu, să le calce pe urme.

“Lumea se va uita la Vacanţa Mare din nevoia unei schimbări. Pentru că ce a fost până acum la televizor e de fapt o moştenire a stilului pe care l-am impus în televiziune şi în umor de atâţia ani. Oamenii nu au mai progresat cu aproape nimic, cu mici excepţii. Eu sper ca după show-ul acesta să apară şi altele asemănătoare. Blestemul nostru este că suntem primii!”, mai spune Mugur Mihăescu.


×