Ce va să însemne destinaţii exotice? Pentru japonezi, România ar putea fi un astfel de exemplu. Ba, până una alta, chiar şi pentru unii dintre francezi, englezi sau americani, o călătorie pe plaiurile mioritice ar avea ceva iz de exotism. Până la urmă, termenul ar defini ceva ce iese din obişnuit. Pentru călător, vreau să spun.
Cu toate acestea, o semnificaţie mai generală, pentru majoritatea europenilor şi nord-americanilor ar subsuma acestei expresii - "destinaţii exotice" - majoritatea ţărilor Orientului, fie el Apropiat, Mijlociu sau... Extremul Orient; apoi Africa, a cărei cunoaştere aproximativă, cu suma ei de provocări şi pericole (unele mai degrabă legendare, decât reale) o înscrie lesne la această categorie.
Mai sunt, apoi, toate insulele risipite prin oceanele lumii, de la Balearele din Atlantic până la cele din Oceanul Indian şi la puzderia de pământuri pe jumătate "îngropate" în cutumele şi tradiţiile aborigenilor din inima Pacificului.
Până la urmă, pentru noi, românii, ca pentru toţi europenii, de altfel, tot ce ţine de jumătatea australă a Terrei e tot un exemplu de exotism. De la pământurile Americii latine şi până la Australia, insula-ţară-continent.
N-o să putem, în această ediţie cu numărul 8 a Jurnalului de Călătorie să navigăm pe toate mările lumii, în căutare de teritorii exotice. Vă propunem astăzi doar câteva locuri de vizitat care s-ar putea subsuma acestei idei. Le alăturăm locuri mai puţin convenţionale din ţările ceva mai... "obişnuite" (familiare turiştilor români), precum Grecia, Turcia, Bulgaria. Şi, bineînţeles, n-ar fi rău să ne amintim, măcar din când în când, că şi pe la noi, pe acasă, sunt atâtea locuri fantastice, care rivalizează cu orice destinaţie exotică.