x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Am urcat pe Vulcanul Etna!

Am urcat pe Vulcanul Etna!

de Tudor Cires    |    21 Iun 2010   •   00:00
Am urcat pe Vulcanul Etna!

Să profităm, vara aceasta, de charterele care leagă Bucureştiul de Sicilia - cea mai mare insulă a Mediteranei - şi să petrecem un sejur la poalele vulcanului Etna! Tentaţia e greu de refuzat, mai ales că estul Siciliei e un loc bun pentru mai multe descoperiri.

Aşadar, cu puţin noroc, facem rost de bilete ieftine de avion de la Bucureşti la Catania şi retur. Relaţia Bucureşti-Catania e cea mai scurtă pentru vizitarea vulcanului Etna, dar ne rămân deschise şi opţiunile Bucureşti-Palermo.
După două ore de zbor, ajungem la Catania, capitala provinciei cu acelaşi nume din estul insulei. Primul lucru pe care îl facem este să ne cazăm. Evident, putem alege unul din hotelurile construite în stil baroc din centrul istoric al oraşului dar, pentru că nu avem un buget prea mare, preferăm să stăm câteva zile pe una dintre străduţele pitoreşti ale Cataniei. Sfatul meu este să luaţi o cameră de două sau de trei persoane la unul dintre hotelurile Sant'Agata, Xenios, Gresi.

Cel mai interesant mi s-a părut hotelul Sotto Volcano, în regim de B&B (bed and breakfast), aflat la 15 minute de centrul Cataniei, de unde putem ajunge, cu o maşinuţă închiriată sau cu transportul local, şi către cele mai interesante locuri turistice din vestul Siciliei, Taormina şi Siracusa. Sotto Volcano, asa cum îi spune şi numele ("Sub Vulcan") e un hotel familial, situat la poalele muntelui Etna. Preţul pentru o cameră dublă pe noapte e de 50 euro, dar puteţi negocia o variantă şi mai bună. Gazdele vă organizează excursia multvisată pe Etna cu o reducere de preţ, inclusiv la instalaţiile de cablu.

ÎN CATANIA
Deci, ne-am instalat şi am privit, din grădina hotelului, vârful de 3350 m al celui mai înalt şi mai activ vulcan din Europa. Dar nu plecăm în explorare chiar din prima zi. Mai întâi, explorăm vecinătatea apropiată. Catania. Oraşul a fost construit în secolul al VIII-lea î.Hr. Cel mai simplu mijloc de a "citi" istoria sa este să urcam pe strada numită Viale Vittorio Emanuele II, punctată de ruine antice, biserici şi palate baroce. Nu trebuie să uităm să facem fotografii la Catedrala Santa Agata, în Piazza del Duomi şi în teatrul greco-roman, înainte de a ne odihni în Grădina Bellini, de unde putem, iarăşi, admira vulcanul Etna. Pentru cei dintre noi care nu pot trăi fără o baie în mare, le recomand plaja cu nisip negru, vulcanic, din micul golf San Giovani Li Cuti.

PE ETNA
Vine, apoi şi ziua Z, când ne echipăm cu haine de vânt şi urcăm pe Etna. Din Catania, trebuie să ajungem la Refugiul Sapienza (1900 m) de unde începe ascensiunea (în jeepuri 4x4, de 20 de locuri), printre roci şi cenuşă, către craterele muntelui neliniştit (ultima erupţie, în 2002!). Punctul culminant este Turnul Filosofului, la 2920 m, de unde se poate vedea activitatea craterului de sud-est. Aici, se urmează un traseu de picior, ghidat, în cursul căruia ne vom regăsi într-un univers aproape ireal, în alb şi negru, acoperit de fum şi de ceaţă, care merită văzut măcar o dată la 100 de ani!...

TAORMINA ŞI SIRACUZA
Pentru că nu venim în Sicilia doar pentru doua zile, iata ce vă recomand să mai vedeţi în apropiere de Catania. Taormina este un oraş pe coasta de est care asociază frumuseţea golfului în care se află cu vestigiile istorice. Oraşul e dominat de o fortăreaţă şi formează un fel de balcon deasupra mării şi în faţa muntelui Etna, beneficiind de un microclimat excepţional. E bine să ştiţi că, în Sicilia, datorită climatului insular mediteranean, temperaturile sunt mai puţin nemiloase în miezul verii decât la Bucureşti. Luna aceasta, când în România se înregistrau aproape 40 de grade, în Sicilia termometrul trecea rar peste 30 de grade. Centrul oraşului Taormina e rezervat exclusiv pietonilor, străzile au un aspect medieval, iar gradinile sunt adevărate oaze de pace.

Un alt oraş care trebuie vizitat, în Est, e Siracuza, care, în Antichitate, era prezentat de Cicero drept cea mai mare şi cea mai frumoasă cetate greacă. Centrul său istoric e înscris, azi, în patrimoniul cultural al umanităţii. Amfiteatrele, templele lui Apolo, fortificaţiile, palatul Benevantano şi necropola de la Pantalica sunt capodopere care trebuie admirate. Pentru a aprofunda această vizită, să nu ezităm să vedem şi colecţiile arheologice de la Muzeul oraşului.
Aşadar, o zi dus, o zi întors, o zi pe Etna, una sau două la Catania, una la Siracuza şi una la Taormina, iată că programul nostru de o săptămână în Sicilia e complet. Nu v-am spus nimic despre tradiţiile culturale şi gastronomice ale acestei insule cu cinci milioane de locuitori şi nici despre ospitalitatea lor desăvârşită... Dar, cu siguranţă, vom avea timp s-o facem, altădată.

×
Subiecte în articol: descoperĂ... italia