x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Axa București-Mamaia atrage turiştii străini cu bani

Axa București-Mamaia atrage turiştii străini cu bani

de Diana Scarlat    |    15 Oct 2019   •   12:37
Axa București-Mamaia atrage turiştii străini cu bani

Capitala României a devenit o atracție pentru turiștii străini care caută un anumit tip de distracție, dar și posibilități de a face „shopping” de la „brandurile” celebre, la prețuri mai mici decât în alte orașe europene. Excursiile de lux în București sunt în topul încasărilor din „incoming”, pentru că deja există un „trend” cunoscut de străinii amatori de „clubbing”. Iar patronii de cluburi și-au adaptat ofertele în funcție de cerințele și nevoile lor. Succesul pe piață se poate observa prin extinderea afacerilor din acest sector de activitate, în ultimul timp.

 

În topul cluburilor din București care se află pe lista agențiilor de turism specializate în „incoming” - aducerea turiștilor străini în București - se află fostul club Bamboo, devenit Nuba, cluburile Fratelli, din zona Floreasca, Nomad Skybar, din centrul istoric, și Loft, din zona Dorobanți. La toate aceste cluburi se face rezervare, cu mult timp înainte, pentru că cererea e mai mare decât oferta, iar să găsești o masă liberă la un astfel de club, fără rezervare, este imposibil. Și hotelurile de lux din București sunt foarte atractive. „Vin pentru că este mai ieftin decât în alte orașe europene. În general, vin din Spania, din Germania, din Polonia, din ce în ce mai mulți. Ei dau 100 de euro pe camera single, de exemplu la Capșa, dar în centrul Varșoviei, de exemplu, o cameră cu aceleași condiții costă cel puțin 140 de euro pe noapte. Vin mulți care joacă la cazinouri, iar femeile merg la shopping, chiar și la malluri”, explică Oana Dănilă, director adjunct al Companiei Municipale Turistica București, care include și agenția de turism Bucharest Travel, orientată spre „incoming”.

Rolul agențiilor, foarte important

Turiștii străini s-au obișnuit, în ultimul timp, și cu rezervările la agențiile de turism serioase, care le pot oferi pachete complete pentru tot ce-și doresc. De obicei, agenția face rezervări la hoteluri, cluburi și restaurante, negociind prețurile, astfel încât clienții să primească o ofertă mult mai bună decât dacă și-ar face singuri programul. Cei care aleg Bucureștiul ca destinație turistică pentru ofertele de lux la prețuri mai mici decât în celelalte orașe europene nu vor să piardă timpul căutând locuri de cazare și de distracție, făcând rezervări sau negociind prețuri, astfel încât rolul agenției de turism este foarte important, inclusiv pentru menținerea acestui „trend”, pentru că foarte mulți se întorc și promovează, la rândul lor, destinația, în cercul lor de cunoscuți.

„Incoming” pe Dâmboviţa şi la malul mării

Alt fenomen interesant pentru dezvoltarea activității de „incoming” este conexiunea dintre Capitală și principalele destinații turistice ale României, în special Mamaia, în sezonul estival. Astfel se poate explica de ce toate aceste cluburi care au devenit un adevărat magnet pentru turiștii străini dispuși să cheltuiască mulți bani în țara noastră au corespndent pe Litoral, în această stațiune deja celebră cel puțin în toată Europa, pentru oferta de clubbing și pentru hotelurile de lux de pe malul mării. Deși prețurile sunt foarte mari pentru puterea de cumpărare a românilor, la Mamaia se arată mai mici decât în alte destinații turistice similare din Europa, iar această situație este favorabilă menținerii și dezvoltării „trendului”, aducând foarte mulți bani la bugetul statului, prin atragerea unui număr mare de străini, în fiecare an.

Prețurile sunt mari pentru români dar atractive pentru străinii cu bani, amatori de distracți de lux. Cel mai important segment de public țintă este al tinerilor europeni care-și pot permite să plătească mult pentru distracție,

Topul centrelor SPA din Capitală

Turiștii străini care vizitează Bucureștiul preferă să meargă la Therme, pentru relaxare și SPA, în orice anotimp, pentru că au oferta cea mai variată de proceduri și cele mai spectaculoase piscine, cu apă termală. În top mai sunt centrele SPA de la Hilton, Crown Plaza și Radisson Blu, pentru piscinele interioare și exterioare cu apă încălzită, dar și pentru wellness. Foarte mulți caută, de asemenea, centrele în care pot face tratamente de rejuvenare Ana Aslan.

 

×