Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nisa. 13 februarie 2014. Dimineața. Orașul se pregătește de Carnaval. Undeva, în apropiere de gara Riquier, strada se umple de personaje stranii, coborâte parcă dintr-o legendă cu „urieși”. Regele Carnavalului, regele-gastronom, cu statură de Guliver în Regatul Liliput, umble pe stradă fără cap. Deocamdată… fără cap. Curând, macaraua al cărei profil de girafă se observă în spatele lui, va împlini lucrarea… carnavalierilor. Cine sunt ei?
„Mă numesc Jean-Pierre Povigna. Am 71 de ani și sunt carnavalier de la 7 ani”. Este constructorul și mașinistul-șef al carnavalului. Un don Gepetto nisoaz, ale cărui păpuși de mucava, pânză și lemn au însă stature nemaivăzute. „Pare, într-adevăr o meserie de scenograf de teatru, dar mai curând de circ”, îmi spune, conducându-mă printre carele alegorice – în jurul cărora se-nvârtesc lucrătorii, punând la punct ultimele detalii. Pe Rue Richelmi, la numărul 5, se află dintotdeauna – adică de 130 de ani – „La Maison du Carnaval”. Casa Carnavalului. Atelierul de păpuși gigantești.
„Noi inventăm aproape totul”, spune Jean-Pierre. Facem desenul, apoi machetele, așa cum ni le comandă Oficiul de Turism, și după aceea realizăm totul, în cele mai mici detalii. Păpușile nu sunt la fel, de la un an la altul. Și, pentru că o dată cu anii tehnica avansează, pot spune că nu doar chipurile lor sunt mereu altele, ci și din punc de vedere tenic machetele de azi nu mai seamănă cu carele și cu personajele pe care le-am făcut în anul 1969.”
Pune ca reper anul 1969 pentru că este primul în care a luat cu totul asupra lui construcția carelor alegorice. Dar povestea începe cu mult înainte.
„M-am născut la Nisa la 200 m de ateliere (numite „Casa carnavalului”). Când eram mic, bunicul era carnavalier și de la el am căpătat această pasiune. Suntem patru generații, pentru că și copiii mei îmbrățișează aceeași meserie. De la 7, ani veneam la tatăl meu și de la el am învățat că aceasta este o meserie creativă. Ca și la circ, într-adevăr, se inventează tot timpul, se caută idei. Ne gândim mereu cum să facem ca să aducem ceva nou și atractiv. Creativitatea e ceea ce ne caracterizeazaă pe mine și pe copiii mei. Azi sunt materiale noi pe care nu le aveam acum 30-40 de ani și cu ajutorul cărora putem face ceva de mai bună calitate”.
A intrat în ateliere în anii în care Nisa reușea, în sfârșit, să se vindece după război. În 1950. Totuși, „primul carnaval pe care l-am făcut singur a fost în 1969. Îmi amintesc primul personaj. Era un crocodil imens, care avea pe lângă el o mulțime de personaje animate. Era pentru prima dată când se folosea electronica. Crocodilul se mișca, respira, era un automat foarte talentat, numai că nu gândea. Lung de 12 metri…”
Îmi istorisește cum decurgea lucrurile, cu aproape o jumătate de secol în urmă: „Un comitet al carnavalului ne dădea tema. Apoi veneau arhitecții, desenatorii și ne spuneau ce trebuie să facem. Lucram machete, care era prezentată comitetului, și pe urmă o executam, dacă o acceptau. Nu au fost cazuri să nu placă vreuna dintre machete, uneori doar ni s-au cerut unele corecții, unele modificări.” O anecdotă? Să vă spun o poveste nostimă: cum i-am păcălit în 1969. Am construit personajele în alt loc și, când a venit comisia să le vadă, am spus că nu le-am făcut, că nu am putut să le fac. S-au speriat. După aceea am încercat să-i liniștesc spunându-le că aș putea să dau cu puțină vopsea pe niște păpuși vechi, și i-am chemat să le vadă. Dar când au intrat în presupusul deposit au văzut carele alegorice, cele noi, și le-a venit inima la loc…”
Câte păpuși-gigant a lucrat el, Jean-Pierre, într-o viață de om? „Am făcut peste 500 de care alegorice. Asta înseamnă însă cu mult peste o mie de personaje. Cine le mai știe numărul. Nu am lucrat numai pentru carnavalul de la Nisa, ci și pentru alte orașe. Cred că sunt cam 15-20”. Jean-Pierrre Povigna a fost solicitat, în ultimii ani, și pentru carele alegorice ale unui alt carnaval azurean, Festivalul Lămâilor de la Menton, care va începe și el pe 16 februarie. „I-am consiliat, însă carele și personajele au fost lucrate de copiii mei”, îmi spune, mândru de cei care-i urmează, cu aceeași pasiune, în meserie. „Am doi băieți, amândoi lucrează cu mine. Mă înlocuiesc deja. Pierre și Gilles. Le place. Au venit singuri, nu i-am obligat. Au ales să ducă mai departe tradiția familiei. Unul dintre ei voia să devină architect, dar… s-a retras de la facultate, ca să mă urmeze”.
Îl întreb care crede că este cel mai reușit perosnaj al lui. Răspunde fără ezitare: „King-Kong. În 1979. Se ridica la 19 metri. Lua o fiică din brațele mamei ei, era foarte… credibil. Arăta extraordinar! Sigur, azi, cu noua tehnologie, se pot face lucruri mai bune. Broasca de anul acesta pot spune că am făcut-o aproape pe negândite. Totul parcă vine de la sine.”
La 71 de ani, Jean-Pierre Povigna se mulțumește să-și vegheze fiii și să-i… dirijeze. Totuși, nu se simte încă în stare să renunțe definitv la munca lui. „Regele Gastronomiei și regina lui – eu i-am făcut! Au 20 metri înălțime. Sunt superbi!” E bucuros întotdeauna să-și vadă personajele prinzând viață. E firesc, doar este… don Gepetto al păpușilor de Carnaval. Există însă întotdeauna, la capătul acestei imense bucurii, și o tristețe. „Sunt trist, pentru că știu că regele va fi ars. Acesta este destinul lui. Dar… Le roi est mort, vive le roi! O luăm de la capăt. Deja ne gândim la ce va veni anul viitor. În momentul în care regele arde, primarul orașului deja anunță tema viitorului carnival… Pentru care vom începe să lucrăm din septembrie…”
Citește pe Antena3.ro
