Coasta Dalmaţiei (II)

Continuăm astăzi să vă prezentăm traseul excursiei în Dalmaţia, organizată de membrii Societăţii Academice de Turism "România", în perioada 24 marie-11 aprilie 1929. Gândită şi manageriată de doi iluştri membri ai clubului, avocaţii Theodor Vlădescu şi Nicolae Trestianu, excursia a beneficiat de o amplă prezentare în ediţia din martie 1929 a Buletinului SAT «România», anul III, nr. 3. Societatea Academică de Turism "România", care îl avea ca preşedinte pe Alteţa Sa Regală Principele Regent Nicolae, a reprezentat una dintre primele forme de asociere în vederea dezvoltării turismului în România. Remarcăm în aceste prezentări ale itinerariilor excursiilor la care urmau să se înscrie membrii clubului atenţia pentru detaliul cultural al locurilor din parcurs, ca parte a unui demers de educare a publicului atât pentru turism, în sine, cât şipentru deschiderea de noi orizonturi. Astăzi, aflăm lucruri noi despre Triest, Pola, Zara, Spalato şi Raguza.
Magda Cristina Ursache


TRIEST
Cu o populaţie de 300.000 de locuitori - din care trei sferturi italieni - Triestul este cel mai mare port al Mări Adriatice. Oraşul e împărţit în două: partea veche cu case mici şi joase, străzi strâmte şi ridicate pe dealuri; cea modernă, cu străzi largi pavate cu lespezi mari de piatră. Strada principală a Triestului este Via del Corso, care dă în Piazza carlo Goldoni, de unde prin Galleria di Montuza (tunel de 347 metri) se trece în cartierul de sud. În Piazza Grande Municipio, Fântâna Mariei Tereza, ornată cu sculpturi şi o statuie a Împăratului Carol VI. O plimbare plină de farmec este însă spre Miramar, castel construit în 1856 din ordinul Arhiducelui Ferdinand Maximilian, de către arhitectul Karl Juncker, în stil roman.


POLA
Fostul port militar al Austro-Ungariei este icoana strălucită a civilizaţiei romane. Panorama oraşului e într-adevăr unică: fortificaţiile impunătoare în verdele colinelor dimprejur, grupul de insule întărite din mijlocul bazinului, vestitul amfiteatru roman construit în onoarea lui Septimius Severus şi Caracalla - arena cea mai bine conservată -, templul lui Augustus din secolul I păstrându-şi dimensiunile elegante şi sobre, transformat azi într-un mic muzeu -, toate dau oarşului farmecul vremurilor trecute. În for, Via Sergia cu arcul de triumf al lui Sergius - construit în timpul domniei lui Augustus după bătălia de la Actium (31 a.Hr.), în cinstea celor trei membri din familia Sergiilor, originară din Pola.

De la Pola, de-a lungul coastei dalmate, nenumărate fiorduri mici, insule, insuliţe, o adevărată coastă norvegiană cu toată bogăţia de creneluri şi stânci, formează morbita Mării Adriatice. Apoi, prin faţa insulelor Unie, Canidole şi Sanzego se ajunge la Lussinpicolo, orăşel cunoscut încă din vechime ca staţiune de iarnă, cu clima excepţional de dulce.


ZARA
Situată pe o peninsulă, Zara, capitala Dalmaţiei, numără vreo 50.000 de locuitori. De-a lungul canalului, care scaldă Riva Francesco Giuseppe - formează o promenadă minunată, pentru serile frumoase. Palatul Arhiepiscopal, Catedrala, o bazilică romană, unul dintre cele mai de seamă monumente de arhitectură ecleziastică al Dalmaţiei, cu o faţadă deosebit de frumoasă ornată cu coloane şi ferestre în formă gotică şi romană, merită să fie vizitată ca şi biserica Franciscanilor cu pânze de Bellini şi Carpaccio.


SPALATO
După o plutire de câteva ore printre nenumăratele insule ale coastei întortocheate, vaporul ajunge la Spalato. Vechiul oraş e aşezat în pătratul format de zidurile palatului lui Diocleţian, cel mai vechi edificiu de aici, din timpul romanilor, având o suprafaţă de 30.000 m pătraţi. Palatul a fost terminat în anul 305, cu un portic ornat de 52 de coloane dorice - spre sud, la faţada principală - şi 12 coloane corintice spre vest. Adevărată bogăţie de inscripţii, de statui, obiecte de aur, bronz, sticlă, teracotă, resturi preistorice conţine Muzeul arheologic, unul din locurile preţioase ale oraşului. Prin Porte di Spalato vaporul ajunge, trecând printre nenumărate insule, la Gravosa, principalul port al Raguzei.


RAGUZA
Aşezată la poalele înălţimilor stâncoase, acoperite cu o vegetaţie roşcată în nenumărate nuanţe, pe malul stâncos al Mării Albastre, scăldată în raze de lumină, Raguza are nu numai farmecul pitorescului colorat, dar şi pe acela al trecutului, răsărit la umbra zidurilor puternice, tăiate în stânca de pe mal şi a turnurilor înalte care domină întăriturile vechii cetăţi medievale. Puternica republică de odinioară impunea însăşi Veneţiei, stăpâna Adriaticei.

Istoricul. - Către anul 590 î. Hr., coloniştii greci au întemeiat vechea colonie Epidaur, la sud-estul Raguzei de azi - astăzi, Raguza veche. În epoca romană colonia devine capitala Illyriei de Jos. În 395 făcea parte din Imperiul Bizantin, iar în 656 e distrisă de avari. Locuitorii ei ridică un nou oraş pe o insulă stâncoasă.

În 663 se întemeiază Republica Raguzei, care durează până în 1204, sub protecţia puterii bizantine, când trece apoi în puterea Republicii Veneţiene. Timpul cel mai strălucit al republicii este prima jumătate a secolului al XV-lea, când recunoscând pericolul mereu crescând al puterii veneţiene, caută prietenia Turciei, căreia îi plăteşte un bir de 1200 - mai apoi 12.000 - de ducaţi. În secolul al XVII-lea ea recunoaşte autoritatea Casei de Habsburg, până în 1806, când intră în stăpânirea Franţei, care - prin decretul dat de Napoleon în 1808 - îi nimiceşte definitiv independenţa, încorporând-o la regatul illyric. De la 1814 la 1914 aparţine Austriei care o pierde în războiul cel mare, rămânând Iugoslaviei.

Dinspre Gravosa se intră în oraş prin Porte Pile, cu statuia St. Biagio, patronul cetăţii. O stradă în serpentină duce la Stradone, principala arteră a Raguzei, la dreapta căreia stă Biserica Franciscanilor, cu un portal gotic interesant, un puţ vechi, o fântână în mijlocul grădinii şi o mare bibliotecă. La extremitatea Stradonei e Palatul Rectorului, ridicat în 1388-1424, în stilul Renaşterii italiene, de arhitectul florentin Michelozzo Michelozzi, cu un frumos vestibul în arcade la faţada principală. Portalul gotic cu bogate ornamente în aramă susţine şi statuia St. Blaise. Palatul adăposteşte arhiva oraşului, una din cele mai bogate. Aproape e Muzeul local, având colecţii de obiecte antice, ştampile din timpul republicii etc. şi Catedrala St. Maria Maggiore, cu o faţadă frumoasă: mai departe, Mănăstirea Dominicanilor, construcţie cu forme gotice, romane şi ale Renaşterii. Campanilul în stil gotic italian e opera lui Fra Stefano. Biserica are tablouri minunate, de ex. Un triptic de Nicolo Raguzano. Curtea e o grădină parfimată cu plante exotice, mărginită de o galerie de coloane în arcade, de o eleganţă şi o sobrietate rară.

Admirabilă vedere oferă o plimbare pe zidurile medievale ale oraşulu, ca şi în Parcul Gradac, cu o bogată floră exotică, cu alei şerpuite, colţuri minunate mai ales în lumina roşiatică a apusului de soare. De la Gravosa cu tramvaiul, într-un sfert de oră, se ajunge în larga vale a Omblei (140 m), una din cele mai romantice şi mai încântătoare. Râul cu apă iute, plină de spumă, iese zgomots din stâncă rostogolindu-se cu furie în vale, într-o cascadă ce se vede de la distanţă pe drumul alb şerpuitor de lângă malul care în tot lungul lui este presărat cu măslini, portocali şi chiparoşi - distanţă de 11 km de Raguza - unde vom întâlni exemplare superbe de platani.

O plimbare în Ragusavechia - distanţă de o oră - nu trebuie scăpată, fiind de un pitoresc magnific, iar grota lui Esculap prezintă chiar foarte mare interes. Aici se fabrică minunatele dantele dalmaţiene.

Lacroma, această insulă minunată, la o mică distanţă în faţa Raguzei, este renumită din cauza vegetaţiei sale luxuriante. Castelul ei a fost pe vremuri o mănăstire a Benedictinilor.

Tradiţia ne spune că aici vaporul lui Richard Inimă de Leu, regele Angliei, a fost prins de o groaznică frutună, de care a scăpat ca prin minune, hotărând să clădească o biserică în locul în care a debarcat. Cetăţenii Raguzei l-au rugat să le pună la dispoziţie mijloacelel necesare construirii unei biserici în Raguza, dorinţă care le-a fost îndeplinită. Monumentala biserică a fost însă dărâmată de cutremurul din 1667, iar pe locul ei s-a construit actuala catedrală.

Mai târziu, arhiducele Ferdinand Maximilian, devenind rege al Mexicului, a cumpărat insula şi castelul, dar a locuit-o foarte puţin. Insula e un imens parc din care unele părţi sunt divine.

Nu ştim dacă în timpul şederii noastre la Raguza se va găsi ocazia ca cel puţin unii dintre amatori să poată vizita celebrul fiord al Adriaticei, Bocche di Cattaro, 94 km, numai până la Castelnuovo, plimbare extrem de interesantă, dar costisitoare.

Raguza fiind punctul final al excursiei noastre, în ziua de 8 aprilie, pe un drum minunat presărat de munţi, văi adânci cum numai în Elveţia se mai pot vedea, ce la fiecare cotitură ne deschid perspective divine - ne îndreptăm spre patrie.

O haltă mai lungă vom avea la Sarajevo, oraşul de tristă memorie, între ale cărui ziduri s-au petrecut în 1914 evenimentele ce au aprins scânteia marelui război. Orăşelul cu vreo 60.000 de locuitori este astăzi liniştit şi cele câteva monumente nu prezintă mare interes.