Bratislava este o idee perfectă pentru cei care vor să-și încarce bateriile la sfârșit de săptămâna. Veți descoperi o capitală europeană liniștită, pentru că nu este foarte mare și nici foarte populată, și care se animă cu ajutorul turiștilor veniți să-i descopere frumusețile în weekend. Bratislava poate că nu este la fel de spectaculoasă ca alte orașe din Europa, însă nu duce lipsă de atracții turistice fascinante. Într-un top al obiectivelor din acest oraș se află Castelul Bratislava, care stă impunător în vârful unui deal și chiar deasupra Dunării. Castelul a fost construit în secolul al IX-lea și este un punct de mândrie pentru slovaci. Un alt punct important este Orașul Vechi, o zonă plină clădiri istorice, drumuri pavate din piatră și străduțe strâmte. Orașul Vechi este de multe ori prima oprire a turiștilor. Biserica Albastră este o atracție fermecătoare din acest oraș. A fost construită în 1908, este vopsită în totalitate în albastru și are un turn de aproape 40 de metri înălțime. Podul UFO, care leagă orașul de suburbie, și Palatul Prezidențial sunt de asemenea locuri atrag mulți turiști. Un zbor până la Bratislava pornește de la aproximativ 160 de euro dacă biletul este cumpărat din timp.