x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Echipamentele tehnice de munte

Echipamentele tehnice de munte

de Diana Scarlat    |    22 Dec 2016   •   18:30
Echipamentele tehnice de munte
Sursa foto: dorian2013/Getty Images/iStockphoto

Hainele tehnice sunt o necesitate pentru cei care urcă pe munte, dar mai ales pentru schiori. Nu este suficient să fie alese în funcţie de ceea ce ne place, pentru că fiecare tip de material se potriveşte unui tip de climă şi altitudine. Un material impropriu pentru altitudinea sau temperatura de pe munte poate crea probleme, nu doar de disconfort, ci pot produce chiar îmbolnăvirea gravă.

 

Materialele inteligente din care sunt confecţionate hainele tehnice se folosesc la absolut toate articolele de îmbrăcăminte, de la chiloţi, ciorapi şi «izmenuţe», până la suprapantaloni şi jachete care rezistă la temperaturi extreme. Specialiștii în haine tehnice de munte desființează câteva mituri autohtone, cum ar fi efectele benefice pe care le-ar avea lâna și bumbacul, pentru că, deși sunt naturale, nu asigură o circulație eficientă a aerului și a apei. Ciorapii de bumbac sunt cu totul improprii efortului depus la schi, de exemplu. „Pentru ce ar avea cineva un bocanc Gore-Tex, dacă nu are şi un ciorap care să elimine apa? Sunt ciorapi speciali care absorb transpiraţia şi o elimină, iar şoseta rămâne uscată”, explică un specialist care comercializează echipamente de schi și haine tehnice de munte. Tot specialiștii spun că la schi trebuie să uităm de lână, de bumbace, de tot ce ne-a-nvăţat bunica.

 

Materiale pentru situații speciale

Unul dintre materialele cele mai indicate este Polartec Power Dry, care elimină transpiraţia, astfel încât să ne salveze de pneumonie, boli de rinichi sau chiar un eventual îngheţ, la temperaturi foarte scăzute. “Materialul este constituit din fibre goale în interior, care acumulează temperatura corpului şi măreşte suprafaţa umedă. Corpul transpiră în mişcare, iar picătura de transpiraţie este preluată de fibra din material, se măreşte diametrul, iar datorită temperaturii corpului, se va usca în câteva secunde. Asta face un tricou tehnic”, mai spune specialistul. Aceleaşi avantaje le au şi puloverele, şi jachetele care elimină transpiraţia. Între tricourile din gama Polartec, diferenţa între Power Dry şi Power Stretch este că al doilea nu se pune direct pe corp, ci peste primul tricou - undreweare sau „izmenuţă”. La temperaturi foarte ridicate se poate pune şi Polartec Thermal Pro, apoi Gore-Tex. În  cazul pantalonilor e la fel.

 

Încălțămintea poate fi proiectată pentru mersul pe asfalt sau pentru alergarea pe munte, fiind mari diferențe în funcţie de activitatea pentru care a fost gândită. Atunci când facem alegerea, trebuie să avem în vedere destinația pieselor de vestimentație. Hainele şi încălţămintea pot fi adevărate echipamente complexe, produse cu tehnologie de ultimă oră.

 

În locul tricourilor cu fibre de lână, schiorilor li se recomandă tricouri cu ioni de argint, care îndepărtează umezeala de suprafaţa pielii şi o elimină, dar fac să dispară şi mirosurile neplăcute din piele.

 

Echipamentele tehnice pot fi găsite la magazinele de specialitate, reprezentanţe ale firmelor internaţionale în România sau dealeri locali.

 

Secretele țesăturilor tehnice

 

Cei care merg la schi sau urcă pe munte iarna trebuie să aibă în vedere mai întâi faptul că hainele nu se aleg în funcție de tendințele modei sau de „cum ne stă bine”, ci în funcție de necesități. Nu este necesar ca cel care merge pe munte, pe zăpadă, să poarte trei sau patru straturi de haine, după cum crede fiecare că ar putea să le asorteze.

 

La munte, în general, și la schi, în special, fiecare trebuie să știe să potrivească hainele, din punct de vedere tehnic, în funcție de necesități: de activitatea pe care o face, de temperatură și de altitudine. Un tricou aparent banal poate fi o adevărată maşinărie care ajută sportivul să-şi dozeze energia şi să evite unele afecţiuni grave. Sunt haine tehnice care au rolul de a asigura confort şi mobilitate, de a menţine temperatura corpului constantă şi de a extrage umezeala de pe suprafaţa pielii către exterior, unde se evaporă, iar în acest fel se reglează temperatura. De asemenea, sunt tratate cu ioni de argint o parte dintre ele, ca să inhibe dezvoltarea bacteriilor care provoacă mirosul. Cele foarte tehnice au o anumită structură de fagure, care ţin muşchii în poziţia naturală, împiedicându-i să facă lucrul mecanic mai mare decât ar trebui. În felul acesta, sportivul nu pierde energie în plus. Bumbacul nu se foloseşte în nici un fel la sport, deşi s-a crezut mult timp că este materialul cel mai indicat pentru efort fizic. Există echipamente mai performante, create pentru fiecare sport în parte, fără a fi destinate în exclusivitate sportivilor de performanţă, ci oricărui om care vrea şi poate să investească în activităţile de acest fel.

 

190 de lei costă cel mai ieftin tricou supertehnic pe piața din România

 

Cum se „asortează” straturile

«Izmenuţa» are rolul de a prelua transpiraţia, peste care se pune suprapantalonul de Gore-Tex, care poate fi Performance Shell sau poate fi Pack Life, cel mai subţire Gore-Tex din lume. Cei care deja folosesc haine tehnice, dar nu sunt atenți la detaliile specificate pe fiecare material sau produs, trebuie să știe că materialele Gore-Tex cu triplu start încep să elimine transpiraţia numai de la o anumită altitudine în sus, de la peste 3.000 de metri, deci sunt bune numai pentru expediţii. În România nu avem ce face cu Gore-Tex triplu strat, explică specialiștii. Cel mai des folosit Gore-Tex este cu dublu strat sau Performance Shell. Mai există materialul Dry Tech, folosit foarte mult în lume. Acest material care este foarte bun iarna, când n-avem nevoie de impermeabilitatea Gore-Tex-ului, de 28.000 de milimetri coloană de apă pe centimetru pătrat, pentru că nu plouă.

 

 

×