Am ales să scriu, în editorialul acestui număr al Jurnalului de Călătorie (dedicat insulelor greceşti) despre Santorini, poate şi pentru că am simţit că subiectul nu trebuia ocolit; dacă din cele 1000 de insule greceşti am fi scris despre 999 şi despre aceasta nu, atunci voiajul nostru ar fi fost incomplet.
Pe de altă parte, un text oricât de lung, însoţit de un album de fotografii, tot ar fi insuficient, dacă nu ai ajuns acolo. Întâlnirea cu bătrâna şi mult-încercata insulă Thira (Santorini) este o experienţă unică! N-ai mai trăit niciodată aşa ceva! Din primul moment în care ferryboat-ul începe să se apropie de Caldera, iar privirea ta îmbrăţişează malul de stâncă roşie pe vârful căreia siturile cu case albe par coji fărâmate de ou, o senzaţie nemaicunoscută te cuprinde. Este... dragoste la prima vedere! Santorini, insula care "comunică" direct cu măruntaiele pământului - rupându-se şi renăscând mileniu după mileniu, veac după veac, în ritmul mişcărilor tectonice -, te domină de la prima întâlnire. Te atrage şi te alungă... Este, spun cei care au vizitat-o, "frumoasa şi bestia". O aşezare geografică unică, o structură geologică nemaiîntâlnită şi o legendă seducătoare - cea a pierdutei Atlantida -, iată care sunt elementele de atracţie care au făcut din Santorini cea mai vizitată insulă din întreaga Mediterana. Aceiaşi turişti care vin către ea "ca muştele la miere" o părăsesc după numai câteva zile de explorări. Încă persistă în aer teama unei erupţii ori a unui cutremur, cu toate că ultimul eveniment de acest fel a avut loc în anii '50. Şi tot atunci s-a născut cel mai "tânăr" pământ al grupului de insule din Ciclade: insuliţa Kameni, chiar în mijlocul Calderei, ivită din ape pe neştiute şi acoperită de bulgării de piatră arsă care o fac să semene cu un morman de... cărbune cocsificat, răsturnat din ceruri de Dumnezeu! Între Akrotiri, cea cu cu plaje roşii şi valuri care năvălesc spre tine ca o herghelie de armăsari, şi Oia, amfiteatru natural, în care se "joacă", seară de seară, spectacolul tulburător al apusului (la sfârşitul căruia toată lumea aplaudă îndelungat), insula te aşteaptă cu provocări, pendulând între cele peste o mie de bisericuţe albe (multe dintre ele "particulare", deschizându-se întregii lumi doar o dată pe an, la hram) şi terasele cu plantaţii de vii. Pe insulă lipseşte apa potabilă (care e adusă cu cisterna din Creta), dar niciodată nu vei duce lipsă de vin. Se spune, de altfel, că nu de puţine ori chiar şi mortarul bisericilor a fost făcut folosind vin în loc de apă... Atlanţii şi Santorinii... Într-un fel, toate cele 1.000 de insule ale Eladei sunt fărâme din Atlantida.
Citește pe Antena3.ro