Goana după Alaska (IX)

Iată, ne-am apropiat deja de Glacier Bay. Îmi vine să mă ciupesc, deoarece nu pot crede că a trecut atât de puţin timp de când navigăm spre ţinuturile boreale ale Alaskăi. Totul este atât de intens, de alb, de brusc, încât mi se pare că navigăm de o viaţă!

Notez asta şi în jurnal. Nu pot nota decât fraze scurte, deoarece mintea îmi cuprinde în fraze lungi gheaţa necuprinsă şi teoretic incapabilă de a inspira condeiul... O voce anunţă tare şi răspicat în "megafoane" că ne aflăm lângă Glacier Bay, dar să nu uităm de relaxarea la bordul vaporului, respectiv piscine, solarium, centru spa, saloane de masaj, jacuzzi, saună, tratamente etc. Ok, este timp şi pentru toate acestea. Nu mă pot abţine, încă o dată, dacă mai era nevoie, să îmi imaginez cum ar fi să îţi admiri călcâiele rozalii în jacuzzi, în timp ce pe lângă tine se perindă o minunăţie naturală pe care nu o poţi vedea în fiecare dimineaţă când te trezeşti, de exemplu.

Destul de penibil, dar nu putem nega faptul că pe un asemenea vapor de lux există oameni care au venit să se relaxeze şi într-un asemenea fel, preferând doar să tragă cu ochiul din când în când la gheţurile care "trec" pe lângă ei. Mă gândesc la evoluţia vremurilor, unde s-a putut ajunge, pornind, de pildă, de la Calea Ferată Alaska (Alaska Railroad), construită în preajma lui 1915, care a jucat un rol important în dezvoltarea Alaskăi din secolul al XX-lea. Liniile merg de la Seward către Alaska Interioară prin Alaska Central-Sudică, trecând prin Anchorage, Eklutna, Wasilla, Talkeetna, Denali, şi Fairbanks, cu linii secundare spre Whittier, Palmer şi North Pole. Iar oraşele, satele şi regiunea deservite de ARR sunt cunoscute sub numele de "The Railbelt" ("Centura de fier").

REGRETE
Noi suntem, bineînţeles, pe punte. "Ai putea chiar să îţi instalezi un cort aici", mă ia peste picior Alina, care mă acuză în ultima vreme de preocupări ştiinţifice, în defavoarea mondenităţilor. Păi, cum să nu mă preocupe, Alina, gheţarii aceştia care pentru mine pot spune că sunt o lecţie de geografie? Cum să nu regret că nu m-a făcut mama explorator, când numai uitându-mă la acest Glacier Bay îmi tremură carnea pe mine pe acelaşi principiu care mă obsedează încă de la începutul călătoriei: atât de intens, atât de alb, atât de brusc! Şi cum să nu regret, încă o dată, că mi-a scăpat acel fenomen superb numit aurora boreală.

Ce să-i faci, minunea al cărui nume îşi trage "botezul" de la Galileo Galilei (a folosit termenul cu referire la zeiţa romană a zorilor - Aurora, şi la titanul care reprezenta vântoasele - Boreas) mi-a scăpat. Doamna cu pălăria din fâş (aceeaşi!) mă consolează: "Lăsaţi, domnule, că ne programăm la anul să o vedem, dar ne «trebuie» intervalul septembrie-octombrie sau martie-aprilie". Ştiu, doamnă, ştiu, dar cine mai ajunge la anul pe aici?!? Poate dumneata! Alina îmi spune să mă mai calmez o dată cu aurora şi să admir liniştit gheţarul, "căci mâine poate nu va fi o zi atât de senină precum cea de acum, Cornele!". Senină, nesenină, e clar că nici o zi nu va fi ternă, pentru mine chiar şi o bucăţică de gheaţă fiind prilej de revelaţii, motiv pentru care mă simt intens, alb, brusc!

(Va urma)