x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Grecia, primul loc la creșterea cheltuielilor turiștilor din Europa

Grecia, primul loc la creșterea cheltuielilor turiștilor din Europa

de Redacția Jurnalul    |    16 Iul 2024   •   20:45
Grecia, primul loc la creșterea cheltuielilor turiștilor din Europa

Grecia a urcat o poziţie în topul preferinţei turiştilor europeni şi acum se află pe locul patru, în condiţiile în care 75% dintre cetăţenii de pe continent şi-au exprimat dorinţa de a vizita statul elen în următoarele luni, o creştere de şase puncte procentuale faţă de anul trecut, informează publicaţia Kathimerini.

În plus, Grecia este în top şi în privinţa creşterii cheltuielilor turiştilor europeni în primul semestru din 2024, conform celui mai recent studiu al European Travel Commission (ETC).

Cheltuielile de călătorie au crescut cu 25% în Grecia şi Spania, cu 20% în Italia şi cu 16% în Franţa, toate destinaţiile mediteraneene fiind în fruntea listei vizitatorilor europeni. Studiul arată o creştere semnificativă a interesului pentru călătorii în rândul europenilor, în perioada iunie-noiembrie 2024, pe fondul cererii solide din partea turiştilor spanioli, italieni şi britanici. În toate cele trei ţări, opt din zece respondenţi au indicat că intenţionează să călătorească în perioada iunie-noiembrie 2024.

De asemenea, 36% dintre europeni vor să facă cel puţin o călătorie în următoarele luni, o creştere de 6% faţă de anul trecut. Alţi 33% vor să facă o a doua călătorie, iar 24% trei sau mai multe călătorii.

Cererea pentru destinaţiile mediteraneene este la un nivel ridicat, cei mai mulţi turişti europeni (45%) preferând zonele însorite pentru viitoarea lor vacanţă. Interesul pentru sudul Europei este la un nivel stabil comparativ cu 2023, dar a scăzut cu 10% faţă de 2022, nu şi în Grecia. Creşte în continuare cererea pentru destinaţiile din vestul şi nordul Europei, cu 18% şi, respectiv 13%.

Spania şi Italia sunt principalele alegeri ale turiştilor europeni, fiecare fiind preferată de 8% dintre respondenţi. Ele sunt urmate de Franţa (7%) şi Grecia (6%).

Vizitatorii sunt interesaţi în următoarele şase luni de "soare şi mare" (19%), "cultură şi patrimoniu" (17%), "natură şi excursii" (14%) şi "city breaks" (13%). 

Agerpres

 

×
Subiecte în articol: grecia turism cheltuieli turişti europa