x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Hotelurile din staţiunea Sovata, la 50 de minute de cea mai apropiată unitate de pompieri

Hotelurile din staţiunea Sovata, la 50 de minute de cea mai apropiată unitate de pompieri

de Raluca Cret    |    11 Ian 2013   •   15:04
Hotelurile din staţiunea Sovata, la 50 de minute de cea mai apropiată unitate de pompieri
Sursa foto: ROBERT GHEMENT/EPA

Pompierii mureşeni atrag atenţia că, în cazul izbucnirii unui incendiu de proporţii în staţiunea Sovata, timpul de răspuns va fi de aproape o oră, iar pagubele produse de flăcări ar fi mult mai mari. Din cauză că nu au suficient sprijin financiar pentru înfiinţarea unei subunităţi din staţiune, pompierii sunt nevoiţi să se bazeze în prima fază pe serviciile voluntare, dar care nu sunt atât de bine pregătite.

„Zonele cele mai descoperite sunt Sovata, Bălăuşeri şi Luduş. La Sovata timpul de intervenţie ajunge la 50-60 de minute, iar cea mai apropiată subunitate este la Miercurea Nirajului. Este un timp foarte mare. La Sovata există serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă, dar sunt altfel pregătite decât serviciile profesionale”, a declarat şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea Mureş”, colonel Dorin Oltean.

Pompierii speră ca în acest an să deschidă alte puncte de lucru, dar nu au nici fonduri, nici personal suficient. „Sperăm ca în 2013 să înfiinţăm şi alte puncte de lucru. Este important de menţionat că prin înfiinţarea unor noi puncte de lucru noi nu putem să facem niciun fel de angajări, ci o redistribuire de personal, deci diminuăm capacitatea de intervenţie a unei subunităţi. Nu depinde de noi înfiinţarea de puncte de lucru, desigur le vom înfiinţa dacă vom primi sprijin de la autorităţile locale pentru amenajarea acestor spaţii”, a precizat Dorin Oltean.


×
Subiecte în articol: hotel statiune sovata unitate pompieri