ÎNTĂLNIRE CU RUDYARD KIPLING/Tren de plăcere în Africa "neagră"

Să treci la câţiva metri de un elefant, de o girafă sau chiar de un leu... Ce poate fi mai fascinant decât momentul în care un leu mănâncă o căprioară? Nu e nesimţire, e realitate, aceasta e legea supravieţuirii…

26 şi 27 februarie 2008
Suntem în Africa de Sud, înainte de Pretoria… Am coborât din tren pentru un periplu printre animale. Nu-mi vine să zic "am coborât din tren pentru un safari", pentru că sună ca şi cum aş fi coborât pentru Luis Vuitton. Îmi vine în minte Rudyard Kipling: "În trecerea grăbită prin lume către veci,/ Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!/ Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând/ Fă-ţi timp să poţi, cu milă, să te alini oricând!/ Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adâncimi de vis,/ Fă-ţi timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!/ Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă izvor,/ Fă-ţi timp s-asculţi ce spune o floare, un cocor!". De ce îmi vine din memorie strofa asta din poezia lui Kipling, "Fă-ţi timp…"? Poate pentru că acest vestit poet şi prozator britanic obişnuia să călătorească în sudul Africii aproape în fiecare vacanţă de iarnă. Poate pentru că mă înfioară în mod plăcut apropiata întâlnire cu leul (sau leii, mă rog), acest atât de interesant animal. Şi nu numai cu el, căci mai sunt şi alte animale interesante, nu-i aşa?…  

Să nu credeţi că ne-am dat jos din tren şi am luat-o aşa, ca nebunii, prin prerie! Nu. Am ajuns la un resort turistic din inima junglei la 27 februarie târziu, în noapte. Resortul fiind de fapt o "junglă". De fapt, mii de hectare în inima junglei, înconjurate cu sute de kilometri de garduri oferă libertate deplină animalelor, dar le protejează de cel mai mare duşman al lor: braconierul. Am primit ultimul şi cel mai depărtat bungalow, cu numărul 21. De aici începea "jungle". Frânţi de oboseală am adormit şi ne-a sculat soarele puternic al zilei de 28 februarie. Dar ne-au trezit şi uşoare ciocănituri în uşă. Am crezut că este femeia pentru curăţenie şi m-am dus să-i deschid. În faţa uşii m-a întâmpinat o maimuţică: se uita fix în ochii mei, nemişcată. Am luat repede un coşuleţ cu fructe uscate de pe masă şi l-am pus afară.
În câteva clipe "prispa" bun-galow-lui nostru era năpădită de maimuţele care au devorat toate fructele. La ora 10:00 am plecat spre marea întâlnire cu Kypling. Pentru că asta îmi sugera plimbarea printre animale. Să treci la câţiva metri de un elefant, de o girafă sau chiar de un leu... Cei doi însoţitori, şoferul şi "observatorul", aveau permanent armele pregătite, dar… Nu era nevoie de ele.

Ce poate fi mai fascinant decât momentul în care un leu mănâncă o căprioară? Nu e nesimţire, e realitatea, aceasta e legea supravieţuirii, m-a întristat faptul că am fost martor la această devorare, dar, totodată, m-a atras clipa de crudă realitate şi de crudă paralelă cu lumea reală, lumea lui "care pe care". De fapt, o lume în care noi, oamenii, suntem şi lei, dar şi căprioare, iar uneori nu ne mai rămâne nimic altceva de făcut decât să ne autodevorăm… "Fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!/ Fă-ţi timp să guşti frumosul din tot ce e curat,/ Fă-ţi timp, că eşti de multe mistere-nconjurat!/ Fă-ţi timp cu orice taină sau adevăr să stai,/ Fă-ţi timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!/ Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,/ Fă-ţi timp să dai vieţii adevăratul sens!/ Fă-ţi timp, ACUM!".

(Va urma)