În primul rând vrea construirea unor terminale suplimentare de mărfuri pe ambele părţi ale Canalului. Apoi mai vrea îmbunătăţirea propriului look: nu îi este suficientă cosmetizarea vechilor clădiri, vrea să fie unică printr-un "ştaif" propriu. De aceea nu sunt niciodată de ajuns eforturile de a găsi arhitecţi, artişti, designeri demni de a contribui la un aspect care ar putea depăşi imaginaţia. Desigur, există şi "zone negre", suburbii, dar până şi acestea au farmecul lor, chiar dacă sărăcia (căci fata bogată poate fi şi săracă în acelaşi timp...) constituie o mică realitate greu de înghiţit.
Dacă este să facem o buclă peste timp, populaţia a muncit din greu (ajutată, e adevărat) pentru a ajunge unde a ajuns. Iar când ajungi în vârf nu ajungi intact, bineînţeles, tragi după tine urmele unor ani grei, de schimbări şi, de ce nu, de lipsuri. În 1903, cu sprijinul financiar al Franţei, Panama şi-a obţinut independenţa. SUA nu puteau să lipsească de la un eveniment ce urma să aducă mari schimbări în situaţia economică a zonei. Principalul motiv al intervenţiei americane în Panama a fost acela că tratatul propus de SUA Columbiei, în legătură cu statutul viitorului Canal transoceanic, a fost refuzat de columbieni.
La 23 februarie 1904, noile autorităţi panameze au concesionat perpetuu SUA ocuparea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic (1.432 kilometri pătraţi), în schimbul a 10.000.000 dolari şi a unei redevenţe anuale de 250.000 dolari - mărită la 430.000 dolari după devalorizarea monedei americane din 1933. Americanii, dotaţi cu o armată de muncitori din multe ţări, au învins obstacolele munţilor, junglei şi bolilor şi au realizat una dintre cele mai măreţe opere de inginerie din toate timpurile. Primul succes a fost eliminarea febrei galbene şi malariei, care omorâseră aproximativ 20.000 de muncitori francezi.
Astăzi, după cum am mai subliniat, trec în medie prin Canalul Panama 41 de vapoare. Acestea sunt ridicate 25 de metri deasupra nivelului mării, şi sunt necesari aproximativ 200.000.000 de litri de apă dulce pentru ca vaporul să traverseze Canalul (operaţiunea durează între opt şi zece ore).
Şi tot astăzi, Panama gândeşte la greu cum va arăta noul sediu de bancă ce se va "desfăşura" în clădirea aceea veche din colţ pe care ieri nu dădeai doi bani. Deoarece ţara preferă plictisitului ieri, incitantul azi şi surprinzătorul mâine...
Citește pe Antena3.ro