Sibiul şi Braşovul sunt socotite deja destinaţii ideale pentru Sărbătorile de iarnă, în timp ce Capitala, care are toate ingredientele pentru a atrage turişti în această perioadă, nu este luată în considerare de vizitatori. Mai mult de jumătate dintre locurile de cazare rămân neocupate, de Crăciun şi de Revelion, deşi în Bucureşti sunt cele mai multe târguri şi concerte în aer liber, foarte apreciate de participanţi. Agenţiile de turism încearcă să creeze un nou trend, pentru a transforma această ofertă în atracţie pentru românii şi străinii care ar putea vizita Capitala, atât de Sărbători, cât şi în primele luni ale anului, când ar putea fi exploatat trendul Black Friday.
Bucureştiul a început să devină o destinaţie turistică în sine, Capitala fiind din ce în ce mai căutată de turişti pe partea de city break-uri, pentru oportunităţile culturale sau de distracţie. Ca ofertă turistică, poate rivaliza cu orice capitală europeană, atât din punctul de vedere al spaţiilor de cazare, cât şi al obiectivelor turistice, iar Sărbătorile de iarnă îl îmbracă în hainele preferate de amatorii de city break. Cu toate acestea, nici hotelierii, nici agenţiile de turism nu au exploatat posibilităţile de a vinde pachete de Crăciun şi de Revelion în Capitală, care poate primi un număr dublu de turişti, faţă de cât înregistrează în prezent. “Gradul de ocupare din timpul iernii este de doar 36,5%. Ar mai fi loc pentru 600.000 de turişti. Oferta de iarnă a Bucureştiului, în special cea de Crăciun, ar trebui inclusă în cataloagele touroperatorilor pentru 2019. În februarie, Bucureşti ar putea oferi reduceri mari, devenind cea mai ieftină Capitală europeană, sub numele Bucharest Black February”, propune Gheorghe Fodoreanu, preşedintele Invitation Romania, unul dintre principalii touroperatori români specializaţi pe incoming, fost preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Această soluţie de atragere a turiştilor ar putea fi aplicată în luna februarie, prin practicarea celor mai mici preţuri din Europa, pentru shopping şi pentru cazare. Cu oferte de cazare care ar putea porni de la 5-10 euro de persoană şi un program prelungit al muzeelor, Capitala ar deveni mult mai atractivă. Invitation Romania a lansat propunerea de a avea la Bucureşti o astfel de săptămână, ce ar putea fi denumită ”Bucharest Black February”, astfel încât să atragă turişti din ţară şi din străinătate, aducând beneficii financiare mari Capitalei. Această campanie ar putea fi constituită pe modelul ofertelor speciale de genul ”Litoralul pentru toţi” sau ”O săptămână de refacere”.
Potenţial enorm, dar neexploatat
Studiile recente arată că principalele ţări din care provin turiştii străini în Capitală sunt Israel, Germania, Italia, Franţa, SUA, Austria, Marea Britanie, Spania şi Olanda. Printre pieţele emergente se numără Polonia şi Grecia. În Capitală sunt 14.609 de camere clasificate în hoteluri, dintre care 1.891 de camere de cinci stele, 4.619 de patru stele, 6.606 de trei stele, 883 de două stele şi 610 camere clasificate cu o stea. „Putem lua exemplul Sibiului şi Clujului, care organizează multe evenimente de importanţă internaţională. Aceste oraşe sunt mereu solicitate de către turişti, datorită evenimentelor artistice, sportive sau politice. Prelungirea orarului de vizitare a muzeelor poate fi o soluţie, în prezent, programul acestora fiind destul de scurt, astfel încât creează probleme”, mai spune touroperatorul. Sistemul de clasificare a structurilor de cazare din România, aşa cum este stabilit de Ministerul Turismului, are standarde chiar mai ridicate decât în alte ţări. În prezent, în Bucureşti şi în marile oraşe există hoteluri din lanţuri sau branduri internaţionale cum ar fi JW Marriott, InterContinental, Radisson (Radisson Blu, Park Inn by Radisson), Hilton (Hilton, Hilton Garden Inn şi Doubletree by Hilton), Sheraton, Accor (Pullman, Novotel, Mercure, Ibis), Ramada, Golden Tulip, Best Western. Pentru a pune în valoare acest potenţial uriaş, se caută soluţii pentru a concepe noi oferte atractive. ”Bucureştiul deţine un mare potenţial turistic, însă trebuie să diversificăm oferta tematică, să ne concentrăm pe extrasezon – vară şi mai ales iarnă – plus să introducem oferte experimentale în februarie, de Revelion şi în alte perioade în care Bucureştiul nu primeşte mulţi turişti străini. Oferta de iarnă a Bucureştiului, în special cea de Crăciun, ar trebui inclusă în cataloagele touroperatorilor pentru 2019”, declară Gheorghe Fodoreanu. Acesta mai spune că Revelionul nu este deloc exploatat, atât în Bucureşti în particular, cât şi în România în general, pentru atragerea turiştilor străini. Aceasta, în pofida faptului că în ţara noastră Revelionul este deosebit: se petrece mult, până spre dimineaţă, se respectă tradiţiile şi inspiră veselie. Hotelurile de cinci stele din Bucureşti ar putea promova Revelioanele la nivel european, pe lângă preţul normal al cinei festive, de 100-150 de euro, putând reduce tarifele de cazare la jumătate, într-o perioadă în care gradul de ocupare este oricum mic.
Anul trecut s-au depăşit toate recordurile
În 2017, în primele nouă luni, Bucureştiul a primit 1.536.972 de turişti, dintre care 906.408 de străini, iar în 2018, în aceeaşi perioadă, 1.554.044 de turişti, dintre care 917.959 de străini, deci vorbim de o uşoară creştere totală de 1,11% (1,27% reprezentând creşterea numărului de turişti străini). Anul trecut a fost considerat, pe partea de leisure, cel mai bun an turistic din istoria Bucureştiului, care a primit 2.043.970 de turişti, în creştere cu 6,07% faţă de anul precedent, când au fost înregistraţi 1.926.919 de turişti. Dintre aceştia, în 2017, 1.205.066 au fost străini, care au reprezintat o pondere de 59% din total. „Chiar dacă lunile de vârf sunt încă mai şi septembrie, perioade în care au loc multe evenimente, Capitala începe să aibă mulţi turişti şi în timpul verii. Cei mai mulţi sunt turişti de agrement. Aceasta înseamnă că Bucureştiul a început să fie şi o destinaţie de agrement. Multe hoteluri au început să aibă un grad de ocupare mai mare şi în weekend sau în timpul verii, perioade sau intervaluri de extrasezon pe partea de business şi evenimente”, spune consultantul în Turism, Traian Bădulescu. Bucureştiul a avut anul trecut o capacitate de cazare de 7.413.073 de paturi/zile, reprezentând numărul maxim al turiştilor pe care Bucureştiul i-ar putea găzdui în acest moment, dacă fiecare ar consuma o noapte de cazare. Bucureştiul avea 20.207 de paturi în 2016, dintre care numai hotelurile au 19.030. Anul trecut, numărul total de înnoptări ale turiştilor a fost de 3.360.245, ceea ce reprezintă 45,32% din totalul de paturi/zile. Folosind acelaşi algoritm, media de înnoptări per turist a fost de 1,64 de nopţi. Conform aceloraşi calcule, Bucureştiul ar mai putea primi 2,471 de milioane de turişti pentru a avea un grad de ocupare de 100%, raportat la situaţia actuală, dar numărul poate fi chiar mai mare, dacă se iau în calcul alte structuri de cazare nou-intrate în circuitul turistic.
Bucureştiul este încă ocolit de turişti iarna
În perioada de iarnă, decembrie 2017 - februarie 2018, au fost înregistrate 685.869 de nopţi de cazare în Capitală, în acelaşi timp fiind raportate, pentru acelaşi interval, 1.878.589 de locuri ocupate pe zile. Astfel, se poate spune că, în lunile de iarnă, gradul de ocupare a fost cel mai scăzut pentru Bucureşti, de numai 36,5%, procent care arată că mai rămân 1.192.720 de nopţi de cazare neutilizate. “Dacă împărţim la doi, presupunând că un turist ar petrece o medie de două nopţi de cazare, ar mai fi loc pentru 600.000 de turişti numai în timpul sezonului de iarnă, dacă gradul de ocupare ar fi de 100%. Astfel, putem spune că Bucureşti poate primi, la ora actuală, un număr dublu de turişti faţă de cât găzduieşte acum”, explică Traian Bădulescu.
Sunt perioade cu grad de ocupare mai mic, precum sezonul de iarnă şi cel de vară, când Capitala României nu-şi exploatează potenţialul turistic şi de evenimente. Pentru a atrage mai mulţi turişti străini în Bucureşti trebuie să ne gândim la mai multe concepte.
Gheorghe Fodoreanu, preşedinte Invitation Romania