Locuri şi oameni

În sudul Turciei, Egeea şi Mediterana comunică prin poarta miracolelor; e locul în care doar imaginar marele albastru se desparte, lăsând loc unei duble splendori. Fethiye, Marmaris, Belek şi Kemer sunt reperele cele mai interesante ale acestei confluenţe.

LOCURI. Aşezat la poalele Muntelui Taurus, într-o zonă dominată de păduri de pin, oraşul Fethiye îşi numără în fiecare vară sutele de iahturi de plăcere, ancorate în portul de la Marea Egee. Oameni cu bani, dar şi turişti low-budget aleg această destinaţie nu doar pentru sporturile nautice, dar şi pentru vestigiile arheologice prezente la tot pasul, de la mormintele lyciene la amfiteatrele romane.

Staţiunea are şi o aşezare superbă, fiind una dintre cele mai căutate. Marmaris este, la rândul său, una dintre staţiunile cele mai dorite din Turcia. I se spune, de altfel, "Ibiza turcească", pentru că aici cuvântul de ordine pare să fie: "distracţie". La malul Mării Mediterane, la Belek, a fost inventat un concept turistic cu totul nou: vacanţele de lux ce presupun toate cuceririle tehnicii, turişti de elită şi distracţie civilizată.

Grija faţă de natură a fost esenţială, cele 32 de hoteluri fiind ridicate fără a tăia nici un pom sau fără a distruge nici o bucăţică de plajă, adeseori chiar în rezervaţii naturale, pe care au obligaţia să le protejeze. Kemer este pe măsura celor cărora le place să exploreze: străfundurile apelor, peşterile uluitoare din Parcul naţional Yurucler sau oraşele antice Olympus şi Phaselis.

OAMENI. Resorturile turceşti sunt opulente. Începând de la camerele decorate somptuos, piscinele fantastice, parcurile de distracţie şi bufeturile cu preparate elaborate. Ieşind din hotel, Turcia ţi se arată altfel. Mai puţin strălucitoare, poate chiar arhaică. Ai putea spune că oamenii cu care te întâlneşti sunt săraci. Şi poate că aşa şi este. Dar pe ei această sărăcie nu îi face să sufere. Turcii sunt mândri de tradiţiile, de obiceiurile şi felul lor de a fi, cu care încearcă în permanenţă să te ademenească.

Chiar dacă uneori ţi se pare că sunt actorii unei ample piese de teatru. În apropierea obiectivelor turistice, de îndată ce încep a coborî din autocare turiştii, apar de nu ştiu unde femei care croşetează sau care înfăşoară lână pe un ghem. Sunt tăcute şi aşteaptă să-ţi abaţi privirile asupra lor. De cum atenţia se îndreaptă spre alte zări, se fac nevăzute, aşteptând alt autocar, alţi turişti, alte priviri...

 

Antic şi modern
Lycienii, popor străvechi care-şi avea obârşia în zona de sud-vest a Turciei, aveau propriile tradiţii şi obiceiuri aflate în strânsă legătură cu mediul care-i înconjura. Munte, mare şi un singur râu cu apă dulce. De multe ori, popoarele învecinate îi denumeau "oamenii mării", pentru că acolo, între valuri, se scurgea toată viaţa lor. Atunci când se stingeau cei bogaţi, rămăşiţele pământeşti erau aşezate în construcţii trainice de piatră, săpate în stâncă.

Mormintele celor mai săraci aveau un acoperiş închipuit ca o barcă întoarsă. O barcă ce nu mai poate să cutreiere mările. Lângă Fethiye, mormântul tăcut al unui pescar înfruntă modernitatea de astăzi, chiar în mijlocul şoselei. Dar nu se dă bătut...