Mănăstirea Ecaterinei, sfânta logodnică a lui Hristos

Plecând din Taba, una dintre cele mai noi destinaţii turistice ale Egiptului, o şosea paralelă cu Marea Roşie te călăuzeşte spre cea mai veche mănăstire creştină din lume construită în anul 330  la poalele Muntelui lui Moise în vârful căruia Dumnezeu a dezvăluit lui Moise cele 10 porunci.

Munţii arată ca nişte cetăţi părăsite, cu arhitecturi variate şi curioase. Pe drum se întâlnesc aşezări de beduini, un fel de sate de ţigani, aşezaţi pe văile dintre munţi, capre, o cămilă-două. Focul de tabără unde Aron, fratele lui Moise, a rămas cu israeliţii, în timp ce Moise a urcat să primească Tablele Legii, rămâne în urmă, la fel şi beduinul care vinde "floarea deşertului", pietre care, o dată sparte, dezvăluie în mijlocul lor un cristal scânteietor.

Această mănăstire a Sfintei Ecaterina este unică în felul ei. Aici se adună sihaştrii care trăiesc prin crăpăturile munţilor din împrejurimi. Ei vin aici la sărbători, la praznice mari, ca să participe la Sfânta Liturghie şi să primească Sfânta Împărtăşanie. De la distanţă, mănăstirea nu-şi dezvăluie silueta din cauza zidurilor foarte înalte, doar turlele se văd, cu cât depăşesc înălţimea zidurilor. Intrarea în mănăstire se face pe o poartă îngustă şi joasă, apoi pe treci printr-o altă poartă, şi numai la anumite ore. Biserica este aşezată în poziţia centrală a zidurilor. De jur-împrejur sunt chiliile, cu două şi trei niveluri, unde locuiesc călugării. Se urcă şi se coboară mai multe trepte, de la o latură la alta a zidurilor de apărare, depinde de direcţia în care vrei să mergi.


METAFORA RUGULUI CARE NU SE MISTUIA ARZÂND
Altarul sfintei biserici este aşezat pe rugul pe care l-a văzut Moise arzând, dar nu se mistuia. Acel rug există şi acum, sau cel puţin aşa se spune. Ramurile lui sunt pe zidul din spatele bisericii, iar rădăcina în Sfântul Altar. Turiştii se înghesuie să-l atingă şi să-şi pună câte o dorinţă, fără să bage de seamă când se mai înţeapă. Tot în sfântul altar se află moaştele Sfintei Ecaterina.

Picturi murale sunt de mare valoare, dar cu foarte multe candele agăţate de tavan, aproape că nu mai zăreşti bolta pictată a bisericii. Ortodocşii sunt primiţi cu braţele deschise aici şi lor li se dă voie să sărute cu evlavie sfintele moaşte ale Sfintei Ecaterina şi stareţul mănăstirii le dăruieşte un inel simbol din argint, cu o povestea la fel de veche precum mănăstirea.


POVESTEA ECATERINEI
Ecaterina a fost fiică de mare demnitar roman. A crescut evident în lux şi răsfăţ. Era inteligentă şi frumoasă. La vremea când căsătoria ar fi trebuit împlinită, ea cunoştea toată înţelepciunea vremii, dar mândria ei era pe măsura calităţilor.  Mulţi tineri au vrut să o ia de soţie, însă Ecaterina îi umilea pe toţi. Astfel, nici unul dintre cei care s-au prezentat să o peţească nu a reuşit să-i atragă atenţia. Păcatul mândriei o stăpânea şi mai mult. Dumnezeu nu a lăsat-o pradă vicleanului diavol şi într-o noapte i-a dăruit un vis. Se făcea că la ea a venit o Doamnă cu chip ceresc, îmbrăcată cu voal de mătase, în culori pe care nu le mai văzuse până atunci, cu Fiul ei de mână, un Tânăr strălucitor, care s-a apropiat de ea cu eleganţă, cu paşi lini, parcă zburând. Doamna o întrebă, arătând spre Fiul ei: "Îţi place de El?" Ecaterina vedea în acel tânăr chipul desăvârşit al logodnicului ei şi fără să stea pe gânduri, zise: "Da, îmi place!" Maica cea frumoasă s-a întors apoi către Fiul ei şi i-a pus aceeaşi întrebare: "Dragul Meu ţie îţi place de această copilă?" La care Fiul a răspuns: "Nu!" şi s-a întors cu spatele la tânăra fecioară, adăugând "Este mândră! Este plină de mândrie!". Apoi, au dispărut. Ecaterina s-a trezit din somn, rănită în orgoliul ei, nu o umilise nimeni aşa cum a umilit-o acest tânăr, şi astfel a plâns toată noaptea. A doua zi, şi-a adus aminte de un pustnic, foarte înţelept, şi a mers la el să-i dezlege enigma. Acesta cunoştea orgoliul tinerei şi o linişteşte cu cuvinte potrivite, îndemnând-o să asculte sfatul lui: "Să te rogi la Dumnezeu şi să lepezi mândria care te stăpâneşte, că Acela care a venit la tine este împotriva mândriei. Să te socoteşti cea mai nevrednică, cea mai de pe urmă fiinţă şi atunci El are să te iubească." Ecaterina a plecat de acolo hotărâtă să-i respecte sfatul, deşi nu se prea potrivea cu gândirea ei. A devenit o bună creştină şi nu mai era mândră, se modelase după modelul sfinţilor şi era fericită. În fiecare seară înainte de culcare, îşi făcea rugăciunea în taină, să n-o vadă nimeni, căci în perioada aceea creştinii erau prigoniţi de păgâni. Cei care refuzau să se lepede de credinţă erau omorâţi în chinuri groaznice. Într-o noapte i se arătă Mărita Doamnă, cu Fiul ei, dar de această Ecaterina a sărit din pat, cu mult curaj, iar Fiul a plăcut-o de astă dată, dovadă că aşa a fost era o verighetă pe care El, cu mâna Lui, a pus-o în degetul ei. Ecaterina a jurat lui Hristos, legătură sfântă, pe viaţă şi pe moarte. Când s-a deşteptat din acest vis, uimirea ei a fost şi mai mare văzând că în deget avea o verighetă. Ea a primit moarte de martir, iar îngerii i-au ridicat firavul ei trup, în văzul chinuitorilor, şi l-au dus la Sinai, aşezat de cuvioşii de aici într-o raclă.

Poate că povestea pare incredibilă, dar cei care au credinţă ştiu că adevăr există. Inelul primit în dar pentru sărutul oferit moaştelor sfinte ale Ecaterinei rămâne dovada că Mănăstirea de la poalele munţilor Sinai este un loc încărcat de iubire creştinească, un loc unde credinţa este la ea acasă, iar cel care calcă pragul ei nu va uita niciodată acea clipă.