Marea Roşie e albastră

Echipajul velierului Phoenix, Marius şi Cătălina Albu, plus echipa Televiziunii Române, Codruţa Angelescu şi Marius Neacşu, au pornit într-o nouă etapă a expediţiei: "Cu toate pânzele sus pe urmele Speranţei". Ţinta călătoriei este Marea Roşie, unde vom căuta insula care servea de ascunzătoare piraţilor lui Spânu, aşa cum scria Radu Tudoran în roman.

Am părăsit Rhodosul marţi, 1 septembrie, după prânz. După nici o oră de navigaţie liniştită în care Ismailul din mine a pregătit un borş, am intrat într-o zonă de calm plat desăvârşit. Pentru cei care nu ştiu, calm plat este atunci când, din lipsa vântului, marea este lipsită de valuri, are aspectul unui lac. Atmosfera era uşor lăptoasă, temperatura ridicată. După borşul fierbinte, toată lumea a simţit nevoia să se răcorească în apa mării. A urmat o oră de bălăceală, prilej de bucurie atât pentru echipaj, cât şi pentru echipă. Până a doua zi (2.09), la ora 10:00, motorizăm.

Un vânt de 6-8 noduri ne readuce bucuria navigaţiei cu vele. Pe seară am avut un musafir neaşteptat; stăteam de vorbă cu toţii în cabină când un peşte zburător a intrat prin hublou şi a căzut direct lângă aragaz. Voia musai să fie sacrificat. L-am curăţat şi l-am băgat în frigider, sperând ca şi alţi semeni să-i urmeze exemplul.

Joi (3.09), în cursul dimineţii, vântul a slăbit în intensitate şi am pus balonul (spineker-ul). La ora 11:00, mulineta ne da de veste că s-a prins ceva: o doradă de 2 kg. Am pregătit-o în stil chinezesc, cu legume şi orez.

Vineri (4.09), pe la ora 1 a.m., Marius prinde un calamar. Potrivit pentru un dejun "de fiţe": calamar pane cu omletă şi castraveţi muraţi. La ora 18:00 intrăm pe Canalul Suez. Trecerea din Marea Mediterană în Marea Roşie se face prin Canalul Suez.

POST SAID
Canalul Suez, a cărui construcţie a durat 10 ani, a fost deschis oficial în noiembrie 1869. Din Marea Mediterană, intrarea se face prin Port Said. Dinspre Marea Roşie, se intră prin Port Suez. Ambarcaţiunile mici, precum Phoenix, tranzitează canalul în două zile, cu o oprire de o noapte în Ismailia. Pentru traversarea celor 90 de mile, orice ambarcaţiune este obligată să aibă un pilot la bord. De aici începe practic afacerea.

Există firme specializate care facilitează tranzitarea canalului şi obţinerea actelor necesare: viză, intrare, vamă, poliţie portuară, poliţie sanitară etc. Noi am fost racolaţi de aceeaşi firmă cu care am tranzitat şi în 2004 canalul: Felix. A venit un agent care ne-a luat paşapoartele, lista de echipaj şi 20 de dolari baksheesh pentru oficialităţi. Seara, pe la 10:00, vine agentul, ne dă paşapoartele şi ne mai ia 20 de dolari. Pentru el, desigur.

A doua zi (5.09) am fost să vizităm oraşul. Port Said arată ca orice oraş din Egipt. Clădiri mari, verdeaţă şi multe gunoaie. Nu zic de românii noştri că ar fi mai breji, dar aici, din pricina căldurii, mirosul e mult mai puternic. Am găsit magazine de unde am făcut o bună aprovizionare şi de pe stradă, de la tarabe, am cumpărat legume şi fructe proaspete. La una din tarabe am avut surpriza să găsesc leuştean.

Egiptenii sunt în proporţie de 98% arabi beduini. Ei au un fel mai special de a-i trata pe turişti. Încearcă permanent să te ţepuiască. Ştiam acest lucru din 2004, aşa că am fost mereu cu garda sus. Dar această preocupare te oboseşte şi te face să nu mai vezi aspectele plăcute. Oamenii simpli sunt binevoitori. În această perioadă, egiptenii musulmani sunt în Ramadan. Timp de o lună, ei postesc zilnic; în intervalul dintre răsăritul soarelui şi apus, ei se abţin de la mâncare, băutură şi fumat.

Acest lucru ne afectează şi pe noi; evităm să mâncăm sau să bem ceva de faţă cu ceilalţi. După ce ne-am întors la barcă, a venit un oficial să o măsoare. Este o noutate pentru noi. Acest lucru se face la trecerea Canalului Panama, dar e cu totul altceva. Aici e doar un prilej de a mai da un bacşis: 20 de dolari.

Seara a venit agentul însoţit de managerul-şef care ne-a adus nota de plată pentru tot deranjul: 536 de dolari. După ce Marius a renegociat abil, suma s-a redus la 461 de dolari.
La 6 iunie, pe la 11:00, a reuşit să vină şi pilotul. S-a aşezat frumos în cockpit şi-a început să citească din cartea de rugăciuni. Am traversat fără incidente şi seara, la 6:00, am ajuns în Ismailia; ciubucul pilotului: 20 dolari. A doua zi (7.09) a venit un alt pilot şi ne-a dus pe cealaltă jumătate a canalului. Pe acesta Marius l-a lăsat să conducă iahtul.

Era evident că îi făcea plăcere. Seara, încă o donaţie de 20 dolari pilotului şi un pachet de ţigări pentru cei de pe pilotina care l-a luat. Noi am navigat în continuare toată noaptea. Am navigat şi a doua zi (8.09). Vântul a fost prielnic, aşa că am putut ridica balonul, lucru greu de imaginat în Marea Roşie. După încă o noapte de navigaţie grea pentru Marius cu traversarea unei zone foarte circulate de vapoare, am ajuns miercuri, 9.09, la Insula Tawila. Am ancorat în golful Endeavor. Mai multe ambarcaţiuni de charter erau ancorate în apropiere. Un roi de zmee frumos colorate zburau în jur. Erau tineri care practicau kite, un sport care combină surfingul cu zmeiele.





LECŢIE DE NEGOCIERI
Următoarea destinaţie a fost Insula Shaker (Shadwan). Seamănă destul de bine cu Insula Piraţilor, cea descrisă de Radu Tudoran în roman. Echipa TVR, având în dotare şi o carcasă subacvatică, a reuşit împreună cu Marius, căpitanul, să filmeze un recif de corali.

Am părăsit Insula Shaker dimineaţa, 12.09, şi ne-am deplasat spre un recif situat la câteva mile S-V: Shab El-Erg. Manevrele de ancorare au fost ceva mai dificile. Când ancorezi la un recif trebuie să ai în vedere distanţa faţă de recif şi direcţia din care bate vântul. Erau numeroase ambarcaţiuni de charter. Vin la recif cu turişti care fac scuba-diving şi snorkeling. Era aglomeraţie ca la mall. Doi delfini constituiau punctul de atracţie. Toată floarea scufundătorilor dorea să fie alături de ei şi ca atare îi hăituiau cum puteau.

Duminică, 13.09, vântul era de 25 de noduri din N-V. La ora 10:00, vântul a mai slăbit în intensitate şi am ridicat ancora. Aveam de străbătut puţine mile până la Hurgada, punctul terminus al călătoriei în Marea Roşie. După nici o milă de la ancoraj, Marius constată că pilotul nu ascultă de comenzi. Toate erau anapoda: dinghile (barca pneumatică) nu fusese ridicat, marea era agitată, ne apropiam de un recif şi toţi, cu excepţia căpitanului, făceam altceva decât ar fi fost necesar.

Marius a reuşit să ne scoată încă o dată din necaz. Ajutat de Neacşu, operatorul şi musul principal al echipajului, au reuşit să schimbe capul electronic al pilotului şi astfel problema a fost rezolvată.

Am ajuns în Hurgada Marina după-amiaza. Ajutaţi de doi angajaţi ai marinei, ne-am legat la ponton. Am mers la birourile lor, unde am mai luat o lecţie de negocieri egiptene cu alţi agenţi de la Felix. Zilele care au urmat au fost destinate cumpărăturilor. La 15.09, echipa TVR şi-a luat zborul spre casă. În locul lor a venit prietenul Ciprian Enea, dornic de experienţă în domeniul navigaţiei.

Am străbătut 20 de mile în plină furtună până la un ancoraj pe care-l ştiam din 2004. Am ajuns aici dimineaţa, în jurul orei 11:00. O altă surpriză neplăcută îl aştepta pe Marius: cureaua de la pompa de apă sărată era foarte slăbită şi nu se mai făcea răcirea la motor. A reuşit până la urmă să înlocuiască cureaua. Chiar dacă problema este rezolvată pe moment, vom avea un stres în plus până când vom ajunge în Italia, unde putem găsi curele de schimb pentru tipul acesta de motor. Cine a zis că navigaţia e uşoară?!

Am ajuns până la urmă în Port Suez, duminică, 20.09, ora 18:00. Un alt agent ne aştepta la ponton. Am stabilit deja preţurile: 16 dolari marina, 120 tranzitarea canalului. Cu cei 20 de dolari de pilot ne costă 180 de dolari distracţia din Port Suez. Sperăm să fie ultima notă de plată până în Mediterana. 1.500 de dolari ne-a costat Marea Roşie pentru o perioadă de trei săptămâni. Scump, domnule, scump!

Luni, 21.09, am făcut aprovizionare în Port Suez. Am luat lipii; erau proaspăt scoase din cuptor. O localnică ne-a arătat că trebuie să le lăsăm să se usuce la soare. În felul ăsta ţin mai mult. Marţi, 22.03, a venit pilotul la ora 6:00 dimineaţa. Am tranzitat canalul până în Ismailia. Am ajuns în Port Said pe 23 seara, la ora 8:00. A venit o pilotină şi a luat pilotul cu tot cu ultimele lire egiptene pe care i le-am dat: ultimul bacşis.

Păstrăm o impresie amestecată despre Egipt. Pe de o parte e marea, natura care oferă tot ce are mai bun şi mai adevărat. De cealaltă parte, lăsăm în urmă uşuraţi imperiul ciubucului şi al ciupelii. Sunt convinsă că Radu Tudoran a vrut să dea o notă de exotism romanului prin această incursiune în Marea Roşie. Noi am urmat proiectul. Urmează o nouă etapă: Marea Mediterană.

CRETA
Am intrat în Mediterana miercuri, 23.09. Am navigat şase nopţi şi cinci zile până în cea mai mare insulă din Grecia: Creta. În această perioadă am navigat atât cu vele, cât şi cu motorul. Ciprian a avut rău de mare şi s-a acomodat mai greu cu barca. Am avut o recoltă bună la pescuit. Am prins două dorade în două zile. Le-am preparat tipic româneşte: prăjite, cu mămăligă şi mujdei de usturoi. Marius a mai prins trei calamari, care au fost serviţi pane cu orez şi lamâiţe.

Am ajuns în Creta marţi, 29.09. Am intrat în Portul Paleiochora, situat în partea de S-V a insulei.
Creta este o insulă muntoasă. Cel mai înalt vârf are 2.456 m. Peisajul este spectaculos, combinaţia între munte şi mare este aproape perfectă. Urmează o nouă etapă de navigaţie: 450 de mile până în Italia. Expediţia continuă, cu sprijinul Tracika România.