Maria şi fructele de marţipan

Anul acesta, Moş Nicolae ne-a adus un coş cu fructe. Lămâi, piersici, căpşuni. Dulci. Strălucitoare. Parfumate. Atâta doar că nu sunt adevărate... Dar nici de ceară nu sunt. Sunt fructe de marţipan.

La Erice, în Sicilia, Moş Nicolae şi Moş Crăciun au "contract" cu Maria Grammatico. De câteva zeci de ani, cizmuliţele şi ciorăpeii puşi la gura sobei în aşteptarea darnicilor moşi se umplu peste noapte, pe neştiute, cu fructele de marţipan şi cu prăjiturelele create de minunata "doamnă a dulciurilor siciliene".

S-a întâmplat ca anul trecut, în ajun de Sfântul Nicolae, cititorii Jurnalului Naţional să se "întâlnească" pentru prima dată cu această maestră a patiseriei italiene - cunoscută, de altfel, în întreaga lume pentru minunatele ei "cofeturi" - şi să afle câteva dintre reţetele ei "clasice". De fapt, reţete foarte vechi, care cândva erau păzite cu stricteţe în cuhniile mănăstirii de maici "San Carlo", şi care astăzi fac deliciul localnicilor şi al turiştilor. Am încercat şi noi să pregătim delicioasele prăjituri de Sărbători, urmându-i reţetele. Genovesi, Belli e brutti sau Frutti di Martorana şi-au dezvăluit secretele pentru noi. Nu ne-am gândit însă că va trece abia un an şi, în ajunul Sfântului Nicolae vom gusta încă o dată din bunătăţile dulci ale Mariei Grammatico nu în Erice, cetatea cea veche care veghează asupra provinciei siciliene Trapani, ci chiar la noi acasă, la Bucureşti.

Festival de Sicilia
A fost posibil acest lucru pentru că, la sfârşitul săptămânii trecute, Camera de Comerţ şi Industrie din provincia Siciliană Trapani a organizat la Bucureşti prima ediţie din "Festival de Sicilia", un eveniment gastronomic menit să promoveze produsele culinare ale locului. Iar printre cei invitaţi să reprezinte oamenii şi bucatele s-a numărat şi Maria Grammatico. Pe care am regăsit-o parcă mai tânără şi mai vivace, în ciuda celor aproape opt decenii de viaţă. "Îmi amintesc de vizita dvs. la Erice, în atelierul meu", avea să ne spună când ne-am revăzut. Continuând cu impresiile sale despre România: "E prima mea vizită la Bucureşti. După informaţiile mele, oarecum greşite, credeam că lumea aici este captivă. Dar venind şi văzând mi-am schimbat impresia. România este o ţară ca oricare alta, cu lucruri bune şi cu lucruri rele, cu oameni care rămân captivi şi cu oameni care nu ezită să devină liberi". Modelând faimoasele fructe din "pasta di mandorle" (pastă de migdale), Maria Grammatico ne-a istorisit încă o dată cum a deprins meşteşugul de la măicuţele unde şi-a petrecut, studiind, copilăria şi adolescenţa. "Da, educaţia la mănăstire m-a ajutat în munca mea de cofetar. Măicuţele m-au învăţat să muncesc cu dragoste. Şi întotdeauna când pui dragoste în ceea ce faci iese bine. Reţeta de pastă de migdale o prepar şi eu astăzi aşa cum se face la mănăstire, după o reţetă veche din secolul al XV-lea. Multe dintre reţetele mele sunt foarte vechi şi au o istorie proprie care le însoţeşte".

Pentru Maria Grammatico, întâlnirea cu Bucureştiul şi România i-au adus o nouă provocare: "Ce credeţi, ar putea fi românii cuceriţi de aceste «dolcetti» siciliene? Ar putea fi pe gustul lor aceste mici opere de artă culinară, cum sunt «frutti di Martorana» şi genovesi?"

Fructele
Mâinile ei frământă pe masa rece de marmură pasta de migdale. Modelează frunze şi peţioluri. Aşează în forme presărate cu praf de amidon şi scorţişoară pasta din care vor ieşi "frutti di Martorana". Maria Grammatico le extrage apoi cu grijă, după care le lasă să se usuce o noapte întreagă pe o suprafaţă plană. Dimineaţa, culorile vegetale sunt pregătite. "Doamna dulciurilor" mânuieşte pensula ca un artist. Iar fructele par dintr-o dată atât de naturale!