Va veni si primavara cea mult asteptata. Gata cu frigul, cu cizmele si hainele groase! Ne vom bucura de soare si de aerul proaspat de munte. Si, pentru ca primavara incepe cu luna martie, ce martisor poate fi mai fumos decat o excursie pe meleagurile bucovinene, la manastiri sau chiar in alta tara?
Mai multe agentii au pregatit martisoare pentru turisti: excursii in Bucovina, sejur la Sambata de Sus, iar pentru cei dornici sa calatoreasca peste hotere - vacante la Praga sau Bruxelles. Turistii care vor sa petreaca un week-end in mijlocul naturii pot opta pentru trei zile la Gura Humorului, la un hotel de patru stele. Pachetul cuprinde doua nopti de cazare, cocteil "Martisor", petrecere si acces gratuit pentru doamne la spa, la pretul de 319 lei de persoana. La Sambata de Sus, langa Fagaras, aveti ocazia sa va odihniti si sa vizitati manastirea. Un sejur cu trei nopti de cazare la o pensiune de trei stele, cu mic dejun costa 350 de lei noi de persoana, incluzand si masa festiva. Daca doriti sa vizitati Belgia, puteti alege o minivacanta la Bruxelles. Un sejur de sase zile pentru doua persoane costa in jur 1.000 de euro, insa pachetul contine doar micul dejun, astfel ca va trebui sa platiti in plus pentru celelalte mese. O varianta interesanta este si Praga. Sejurul de sase zile, cu cinci nopti de cazare la hoteluri de trei stele, mic dejun si transport cu autocarul costa 175 de euro de persoana. Pentru o excursie optionala la Karlovy Vary, doamnele vor plati 15 euro, iar domnii 20 de euro. (Iohanna Onaca Purdea)Citește pe Antena3.ro