Într-un spațiu pitoresc de la poalele munților Neamțului ai ocazia să descoperi traiul românilor de odinioară. Te poftim într-un muzeu unic în România, un muzeu organizat într-o casă monahală care este funcțională și populată.
Este un muzeu tânăr, deschis în 2013, dar cu exponate de pe vremea bunicilor și străbunicilor. Aici ai ocazia să vezi o adevărată comoară ce prinde strălucire și farmec când este descrisă de vocea caldă și dulce a vreunei maici.
Să tot stai la povești, să admiri, să depeni amintiri să te întorci în timp, cam așa te simți în micuțul muzeu. Casa în care este amenajat muzeul este din sec. XVII –XVIII.
Citește pe Antena3.ro