Una dintre cele mai importante instituţii culturale publice ale judeţului Braşov este Muzeul Judeţean de Istorie, care deţine cel mai vast patrimoniu istoric mobil al Braşovului. Cele 159.255 de piese ale colecţiilor găzduite de acest muzeu acoperă toate epocile istorice, din preistorie până în perioada contemporană. Muzeul organizează diverse evenimente culturale: expoziţii, seminarii, conferinţe, dezbateri, festivaluri etc., în parteneriat cu instituţii şi organizaţii publice sau private. “Misiunea Muzeului Judeţean de Istorie Braşov este de a descoperi, identifica, colecta, proteja, cerceta şi valorifica patrimoniul istoric al judeţului Braşov, de a aduce comunităţilor braşovene prestigiu, mândrie şi înţelegere, de a învăţa şi educa şi, nu în ultimă instanţă, de a obţine obişnuinţa braşoveanului de a vizita muzeele sale şi dorinţa turistului de a reveni în Braşov”, spun reprezentanţii instituţiei.