x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Noul trend montan: schi pe pârtiile de la Rânca

Noul trend montan: schi pe pârtiile de la Rânca

de Diana Scarlat    |    17 Dec 2019   •   11:44
Noul trend montan: schi pe pârtiile de la Rânca

Staţiunea montană Rânca, din judeţul Gorj, tinde să devină o atracţie de top, în urma promovării intense din ultimii ani. Locuri de cazare sunt din ce în ce mai multe, de la un an la altul, iar ofertele turistice se înmulţesc. Situată în munţii Novaciului, la 1.600 de metri altitudine, pe şoseaua Transalpina, staţiunea atrage deja mii de turişti, mai ales în sezonul rece.

 

Rânca este cea mai cunoscută localitate turistică de pe Transalpina, încă în curs de dezvoltare, dar deja în topul preferinţelor schiorilor. Staţiunea nu este nouă, primele planuri pentru amenajarea ei, la poalele masivului Păpuşa, unul dintre platourile Munţilor Parâng, fiind din 1930. Este aşezarea turistică situată la cea mai mare altitudine din România, între 1.500 şi 1.750 de metri, având extindere şi pe orizontală şi pe verticală. Reţeaua internă de drumuri, de la primala ultima casă, cu toate drumurile laterale, ajunge la 18 kilometri, ceea ce reprezintă deja un avantaj, faţă de staţiunile montane din celelalte zone ale ţării, pentru că permite accesul turiştilor cu maşinile personale, având mai puţine riscuri de a se crea aglomeraţie, iar o organizare pe bază de skipass unic şi transport în comun până la instalaţiile de transport pe cablu ar fi un avantaj suplimentar, dacă aici s-ar putea asocia toţi agenţii economici din zonă şi autorităţile locale, aşa cum nu se întâmplă în celelalte staţiuni montane din România.

Istoria de peste opt decenii a staţiunii

Primul proiect de construire a staţiunii a fost lansat în anul 1930, de Dumitru Brezulescu, avocat român, doctor în drept la Paris şi creatorul Băncii Populare „Gilortul”, una dintre băncile populare importante ale României interbelice. Prin această iniţiatorul proiectului montan a şi finanţat construirea primelor şase cabane de la Rânca, fiecare având câte cinci camere. Prima cabană a fost dată în folosinţaîn anul 1937. Până în decembrie 1989, la Rânca s-au mai construit două cabane, una a OJT Gorj, administrată de Universitatea din Craiova, şi cealaltă a sindicatelor miniere din bazinul carbonifer al Olteniei.

Potenţial imens de dezvoltare

Zona are un imens potenţial pentru turismul de iarnă şi schi, între Novaci şi Baia de Fier, unde sunt versanţi de pajişti montane, expuşi spre sud-vest în calea unor mase de aer mai umede, cu multă zăpadă şi temperaturi mai scăzute decât în alte regiuni, la aceeaşi altitudine.Rânca se află la 18 kilometri diatanţă faţă de oraşul Novaci şi 63 de kilometri faţă de Târgu-Jiu, iar dezvoltarea din ultimii ani a fost foarte accelerată. Aici se pot practica sporturi de iarnă pe mai multe pârtii, din centrul staţiunii pornind una foarte bună pentru începători, care se termină sub vârful Muntelui Corneşul, dotată cu nocturnă, iar peste vârf, se face legătura cu alte pârtii, dintre care una pentru avansaţi şi una pentru nivel mediu. La intrarea în staţiune este şi un babyski dotat cu nocturnă. Din anul 2011, la Rânca funcţionează un telescaun care deserveşte trei pârtii de schi de la poalele vârfului Păpuşa.

 

Rânca este şi o zonă excelentă pentru cei care preferă sporturile extreme, de la freeride la snowboarding şi schi extrem, ce se pot practica pe un domeniu foarte larg de off-piste, punctul central fiind Vârful Păpuşa, la o altitudine de 2.135 de metri.

 

 

 

 

 

 

 

×