Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Capitala şi cel mai mare oraş al Costa Ricăi. Este, de asemenea, şi capitala provinciei San José. Când spui SJ, deja iniţialele îţi dau fiori de plăcere!
Capitala şi cel mai mare oraş al Costa Ricăi. Este, de asemenea, şi capitala provinciei San José. Când spui SJ, deja iniţialele îţi dau fiori de plăcere!
Cu toate că ceasul meu biologic nu-mi spunea nimic, o zarvă, venită parcă din vis, m-a trezit. Am privit ceasul de pe noptiera Hotelui Central din San Jose şi arăta aproape 5 dimineaţa. Se auzea clar vocea unei femei care striga titluri de ziare şi zumzet pe strada principală. Am sărit la geam, am tras draperiile şi soarele puternic a invadat toată camera. O dată cu răcoarea zorilor, intra un zgomot nefiresc pentru acea oră. În câteva minute eram spălat, îmbrăcat, cu aparatul de fotografiat pregătit şi prezent în faţa hotelului. O dimineaţă plină de oameni... matinali, autobuze ticsite şi negustori care îşi strigau în gura mare marfa destinată zorilor de zi.
LA CAFENEA. Am tras aer în piept, am numărat până la 10 şi am pornit pe bulevardul principal. Sosisem noaptea târziu şi era primul meu contact cu capitala ţării care, deja, se numeşte “Elveţia Americii de Sud”: Costa Rica. M-a surprins, din prima clipă, curăţenia ce domnea pe străzi încă de la proaspetele ore ale dimineţii. De altfel, ca o încununare a curăţeniei şi ca un simbol al grijii primăriei faţă de oraş, pe un trotuar m-a întâmpinat un măturător din bonz, în mărime naturală. Mi-au ieşit în cale foarte mulţi tineri şi nu înţelegeam de ce. Am aflat repede: Universităţile îşi încep cursurile la ora 6 dimineaţa, iar birourile, la ora 6:30. În birourile centrale lucrează, de regulă, femei, autobuzele fiind pline de bărbaţi care mergeau la periferie, unde se află industria şi unde programul începe la 5:30. Incredibil. Îmi fac loc printre tineri, şi de la primul chioşc îmi cumpăr ziarul local, un ziar de 50 colones (9 cenţi). Mă opresc la o cafenea ce n-avea decât 6 mese. Comand o cafea, o sticluţă de 200 ml de apă plată şi un pişcot de... 100 de colones (18 cenţi). Îi dau patronului (el servea) un dolar şi nu-i mai cer restul. Face ochii mari la mine şi strigă: “Muciacios, acest om mi-a dat un dolar şi nu mai vrea restul...” Deja eram “cineva” în minuscula cafenea de pe trotuarul din San Jose.
Citește pe Antena3.ro
PE BULEVARD. Răsfoiesc
ziarul şi îmi beau liniştit cafeaua. “Compoziţia” oamenilor de pe stradă s-a
schimbat. Locul studenţilor şi al femeilor tinere este luat de sute de elevi
(şcolile încep la ora 7:00) şi de femei între două vârste, care se îndreaptă către
piaţa agroalimentară. Autobuzele s-au mai rărit, dar au apărut autoturismele.
Este trecut puţin de 6 dimineaţa, şi oraşul trăieşte la toată intensitatea. Îmi
“permit” un mic dejun stradal: două banane foarte mari (Costa Rica produce cele mai mari
banane din lume) – 40 de colones (8 cenţi), pe care de abia reuşesc să le mănânc.
Pornesc la întâmplare pe Bulevardul Central. Mă sună soţia: “Unde eşti la ora
asta? Vino, te rog, imediat, ne vedem în faţa hotelului în 15 minute”. Este
6:30 dimineaţa. Refac traseul împreună cu soţia, bea şi ea o cafea. Deja este
cald, pensionarii sunt în părculeţul central şi îşi citesc ziarele. Alina intră în Catedrala din San Jose (deschisă la
acea oră). În piaţeta din faţa Teatrului Naţional, mulţime de porumbei şi
negustori ambulanţi care vând cornete de seminţe. Ne aşezăm pe bordura unei fântâni
arteziene şi hrănim porumbeii care ne năpădesc într-o clipită. Este ora 7:00. În
faţa ochilor ni se desfăşoară imaginea unui oraş care “produce”. Absolut
toate magazinele deschise, sute de vânzători care îţi oferă tot ce pofteşti.
Preţurile la produse alimentare indigene, la sucuri, la fructe sunt ireal
de mici.
DE-AL LOR. San Jose este un oraş pe care nu îl uiţi uşor, fie şi pentru obiectivele turistice: Teatrul Naţional, Catedrala, Muzeul Aurului, Muzeul Jadului, Muzeul Naţional. În plus, în nici o parte a lumii nu am văzut oameni aşa de prietenoşi şi zâmbitori. După câteva “Ola!”, eşti de-al lor. De fapt, ce m-a surprins în San Jose, a fost curăţenia extraordinară (repet acest lucru), prietenia şi amabilitatea oamenilor.
Spectacolul se repetă, dar în oglindă: la ora 5 după-amiază, când începe să se însereze şi străzile se golesc. La ora 7 seara e întuneric bine şi oraşul se pregăteşte, împreună cu noi, pentru viaţa de noapte. Costaricanii sunt veseli, muncitori şi se distrează cum cred că nici un alt popor nu ştie să se distreze. Aşa că tot devreme începe şi distracţia de noapte. La o zi de muncă începută devreme, distracţie pe măsură şi... tot devreme!
