Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zice-se ca Bill Clinton, cand a vizitat Taj Mahal (era inca presedintele Statelor Unite pe atunci), ar fi spus: “Omenirea se imparte in doua: cei care au vazut Taj Mahal si cei care nu l-au vazut!'. “Peste cateva ceasuri, va veti numara si voi printre cei privilegiati!' – ne spune Anjali, tanara femeie indiana care ne este ghid in aceasta calatorie de la New Delhi la Agra (si inapoi).
Suntem vreo 30 de jurnalisti, veniti de pe toate continentele pentru a participa la un festival gastronomic. Dupa cateva zile de demonstratii culinare, ni s-a promis o calatorie bogata-n surprize. Ca sa nu uitam niciodata India... India s-a dovedit insa a fi, mai mult ca in orice reclama, mai mult ca in orice reportaj azvarlit de un ziarist frenetic pe internet, 'tara constrastelor'.
Dar... sa explicam asta...! Observasem si in scurtele noastre 'iesiri' (de grup) in New Delhi, ca, la distante relativ scurte una de alta, opulenta si saracia coexistau. Intr-o seara, la marginea palatelor din cartierul rezidential, indieni nomazi aprinsesera focuri, in jurul carora se asezasera roata, pentru a se incalzi si a-si pregati mancarea. Vazand grupul nostru, o indianca batrana a venit, razand, sa ne ceara tigari. In drum spre centrul orasului, am vazut un deal plin de colibe invelite in paturi, cu copii desculti si pe jumatate despuiati, jucandu-se-n tarana. Dinaintea lor erau 'plantate' in schimb zeci de antene parabolice, iar dinspre stalpii de iluminat sute de fire 'transportau' curentul electric spre cartierul acela mizer. La intoarcere, am cautat sa revedem prin geam dealul cu colibe, dar la lumina televizoarelor, care razbatea prin panzele ce tineau loc de usa, locul capatase un soi de mister care-i ascundea uratenia. Hotelul The Grand era insa ireprosabil. Nimic nu indica faptul ca, la numai un kilometru distanta, trei generatii de indieni traiau pe dealul de carpe si vise spulberate...
In dimineata in care am plecat spre Agra, pentru a vizita Taj Mahal, in smogul zorilor, India tocmai iesea din somn. Incet-incet, strazile s-au umplut de vehicule. Erau cata frunza si iarba, noi si vechi: camioane, autocare, autobuze, tractoare, ricse (motorizate), apoi carute si carucioare trase de... un om putere – da, ati citit bine, trase nu de cai, ci de oameni. Ah! si sa nu uitam vacile! Albe, cu cocoasa, alergand singure, de nebune, printre toate aceste vehicule cu roti si printre oameni... Desi drumul de la New Delhi la Agra este unul cu rang national, pe el calatoresc, laolalta cu masinile, si pietoni, in grupuri mari, de 20-30 de persoane, ceea ce a facut ca cei vreo 200 de kilometri sa-i parcurgem in aproape sase ore...
Sase ore in care am mai putut observa ceva: la marginea drumurilor, zeci, sute, mii de adaposturi improvizate – uneori nu erau decat niste boxpaleti rasturnati, pentru ca gura lor sa devina usa, si unul dintre pereti acoperis. Alteori, erau doar paturi rudimentare: o bucata de panza, asezata pe un cadru de lemn si patru picioare. Uneori nici macar despre asta nu era vorba... Era de ajuns o saltea murdara, inchiriata pe cativa firfirici, pe care noapte de noapte alti nevoiasi isi odihneau capul.
La inceput, jurnalistii din jurul nostru se aruncau spre ferestre, pentru a fotografia totul. Dupa primii zeci de kilometri, curiozitatea este insa astamparata, apare chiar un sentiment de preaplin. Anjali a perceput contrarierea noastra si a tinut sa ne explice. 'In 1947, cand India s-a eliberat, tara avea aproximativ 60 milioane de locuitori. Intre timp, populatia a crescut exponential. Aproape la fiecare deceniu, numarul de locuitori s-a dublat. Acum suntem aproximativ un miliard si 300 de milioane, din care mai mult de un sfert sunt persoane fara adapost... Pe unii dintre ei ii vedeti la marginea drumurilor, in toata India...'. Simti ca-si iubeste tara si ca o doare aceasta realitate, pe care n-o poate ocoli, cosmetiza. India este una dintre tarile aflate in 'topul foametei mondiale'... Tot India e si una dintre puterile nucleare ale lumii. Si una dintre puterile informatice ale lumii... Oh! tu, Indie, tara a contrastelor!
Drumul nostru la Agra a ajuns insa la capat. Dupa toata mizeria, poluarea, degradarea observate din mersul autocarului, aveam sa ne bucuram de splendori ce intrec orice inchipuire... Taj Mahal!
Cum monumentul se afla sub protectie UNESCO din 1983, in apropierea lui nu se poate ajunge cu autocarul. Coboram la ceva departare si luam masinutele electrice, pana la intrarea propriu-zisa. Fiind o delegatie oficiala, ne strecuram inaintea valului de turisti si, dupa ce trecem prin zona militarizata de control, ajungem in sfarsit in interiorul largii gradini. Oh-urile si ah-urile de uimire vin in cascade, mai ales dupa ce trecem de poarta rosie si Taj Mahal-ul ni se dezvaluie in toata frumusetea lui!...
V-ati astepta, probabil, sa va spunem istoria monumentului, sa va descriem fiecare cupola, fiecare minaret, fiecare floare sculptata in piatra. Pentru asta exista wikipedia, dragii nostri, sau o enciclopedie tiparita, dupa cum va e pe plac... Mai bine, decat sa ne cautati nod in papura ca nu v-am facut noi descrierea cuvenita, grabiti-va sa ajungeti la Taj Mahal. Grabiti-va sa va numarati printre privilegiatii planetei! Daca nu se va gasi o solutie – repede, repede, caci nu mai e vreme! – peste 5 ani Taj Mahal ar putea fi doar un morman de moloz. Unul impresionant, cu siguranta, dar tot un morman de moloz se cheama ca e!...
Si se cuvine aici sa ne mai explicam o data. In urma cu doi ani, un grup de istorici, ecologisti si politicieni din Agra atragea atentia ca structura de lemn care se afla la baza celei mai impresionate constructii din India, Taj Mahal, a inceput sa putrezeasca... din cauza lipsei de apa. Taj Mahal a fost construit in ruma cu 360 de ani la marginea raului Yamunda, la fundatie folosindu-se o esenta speciala de lemn care se pietrifica in prezenta umiditatii, dar care crapa si putrezeste in absenta ei. Yamunda este acum aproape secat, apa nu se mai infiltreaza, ca in trecut, in lemnul fundatiei, lemnul a crapat ori a putrezit, pricina pentru care si peretii de marmura ai Taj Mahal au inceput sa crape, mai intai fin, apoi tot mai vizibil. Fisurile au fost observate prima data in anul 2010, cand s-a dat alarma. Ele au fost puse imediat in relatie cu uscarea albiei raului. Cel mai fervent luptator pentru integritatea fizica a mausoleului Taj Mahal este Ramshankar Katheria. El este originar din Agra si a crescut cu legendele Taj Mahal-ului. 'Daca nu vom aborda aceasta 'criza' a mausoleului ca si cum am fi pe picior de razboi, aceasta noua minune a lumii va disparea ca si multe dintre vechile minuni ale lumii, precum Colosul din Rodhos sau Templul Artemisei...' El spune ca de vina sunt dezvoltarea economica, urbanizarea rapida si marirea exponentiala a populatiei in zona orasului Agra, care au condus pe de o parte la cresterea poluarii si la devierea apelor raului, pentru a se asigura necesarul de apa potabila.
Construit de catre Shah Jahan, conducatorul mogulilor, ca un mausoleu pentru sotia sa Mumtaz Mahal, Taj Mahal ar putea sa nu ne mai impresioneze pentru multa vreme.
Esenta a romantismului in lumea Orientului, cupola mare, din marmura alba, echilibrata la margini de cele patru minarete inalte, subtiri, s-ar putea prabusi daca problemele fundatiilor nu sunt rezolvate. Katheria considera ca un baraj construit in aval va ajuta la reglarea nivelului de apa in zona mausoleului, iar plantarea de arbori, pe o arie destul de mare de jur imprejur, ar fi si ea de folos. 'Economia Indiei nu poate risca eventualitatea colapsului Taj Mahal, astfel incat este de asteptat ca eforturile de conservare a site-ului sa fie prioritare', spune el. Subscriem!
