Pe jos prin oraşul de la Bosfor

Istoria trăieşte prin monumente pe străzile Istanbulului, insă ceea ce e fascinant aici sunt oamenii.

Istoria trăieşte prin monumente pe străzile Istanbulului, insă ceea ce e fascinant aici sunt oamenii.

In ultima lui carte, "Istanbul: Memories and the City", Orhan Pamuk spune că lui oraşul in care trăieşte ii apare in alb şi negru, incărcat de nostalgia vremurilor in care era capitala Imperiului Otoman. In cele cinci zile in care am stat in Istanbul, oraşul mi s-a arătat in toate culorile, strălucind de dimineaţa pănă noaptea tărziu in lumina reflectată de apele Cornului de Aur, ale Canalului Bosfor şi ale Mării Marmara. M-a ademenit incă de cum am ajuns in centrul vechi cu uşor parfum de cafea, cu faianţă şi ceramică, chilimuri, dar şi cu arabescurile Moscheii Albastre. Am păşit, o dată cu femei de toate naţiile, purtănd pe cap cărpele albastre oferite la intrare, pe imensul covor al moscheii, moale ca o iarbă incălzită de sute de picioare desculţe, minunăndu-ne in tăcere. Am prins licărirea mării prin ferestrele moscheii. Am mers pe străduţe inguste ce coboară spre Marea Marmara. O mare foarte populată de tot felul de vapoare, albită de siaje. O mare in care nu se poate face baie, pentru că e prea poluată. In oraşul ăsta, mereu vine cineva; mereu pleacă cineva de aici. Un avion la cinci minute, feriboturi; pe stradă, trafic infernal. Maşinile nu opresc la trecerea de pietoni, in schimb, dacă te apucă trecutul străzii prin locuri nepermise, şoferii te lasă să treci şi nu te injură.

UNGHIURI. Am vizitat imensa Aya Sofia, devenită din catedrală creştină moschee, iar in vremea lui Atatürk - doar muzeu. Ca să ajungi la etaj, nu o iei pe scări, pentru că nu există. E doar un drum pietruit, pe care impărăteasa Teodora nu a păşit niciodată, pentru că era mereu adusă pe braţe de sclavi la slujbă. Expoziţia de la etaj, cu fotografii ale interiorului, mi-a arătat o altă Aya Sofia. Ce important e unghiul din care priveşti lucrurile! Topcapi, fostă reşedinţă a sultanilor, e foarte mare, obositor, impresionant doar prin imbinarea diverselor clădiri, camere, săliţe, firide, coridoare, gemuleţe. Am văzut şi sabia lui Ştefan, modestă faţă de săbiile, iataganele şi flintele otomane. Am fugit de arşiţa amiezii in Bazilica Cisternă, un rezervor de apă sub pămănt, construit pe vremea impăratului Justinian. Toate aceste atracţii turistice care trebuie bifate de turist in Istanbul erau aglomerate. In schimb, muzeele şi librăriile: goale! După un tur de monumente, dacă oboseşti, te poţi aşeza pe una dintre băncile dintre Moscheea Albastră şi Aya Sofia, bănci fără spătar, să te poţi intoarce să priveşti pe rănd. Luna dispărănd după un minaret şi reapărănd in căteva minute in partea cealaltă. Timpul!

HELLO! In ghid scria să incerci să-i cunoşti pe localnici, dar credeam că n-o să am timp. Oamenii din Istanbul iţi spun "hello", ca intr-un mare sat, se oferă să-ţi arate pe unde s-o iei, iar drumul acela, oriunde ar duce, trece prin magazinul lui. Intr-o zi stăteam pe o bancă şi beam un suc. Un turc, de pe banca alăturată: "De unde eşti? Romănia şi Turcia - vecine. Am trecut prin Romănia cănd am fost in Germania". I-am spus că-mi place Istanbulul. Concluzia lui: "Big city, big business". Numai ce m-am ridicat, alt turc la colţ de stradă: "How young are you?". Spune că la ei aşa se intreabă femeile, apoi că el are un magazin de covoare şi pielărie. Omul stătea la intersecţie să atragă clienţii. In altă zi, stăteam intr-o curte interioară. Dintr-un magazin a ieşit un turc şi m-a intrebat: "Are you lost?". Am dat din cap: nu. "Are you ok?" Am dat din cap: da. A zămbit, a spus "ok" şi a reintrat in magazin. Aici nu poţi să te pierzi şi nu poţi să te temi.

Doi francezi (sau doar francofoni), ea şi el, şi-au scos harta lor mult mai amănunţită, s-au chinuit să ne indrume, ca să ne sugereze intr-un final: "Taxiul e ieftin". Două negrese, in hotel, au intervenit in disputa noastră cu recepţionerul care repeta: "Passports when you leave". Ele au fost de acord: nu e normal, dar e regula casei să-ţi ţină paşaportul la recepţie pănă pleci. Turcoaicele in schimb nu vorbesc aproape deloc cu străinii. Umblă cu faţa acoperită, cu haine negre, dar şi cu rochii de blugi. Merg cu soţii de mănă şi nu in urma lor, ca alte femei musulmane.

MAGIE. Ascultam muzica de vizavi de terasă, muzică sufi, priveam dervişul echipat cu o căciulă de lănă imensă şi o fustă albă, cum se invărte şi mă invărteam cu el, desprinzăndu-mă de pămănt. Ospătarul mi-a făcut semn cu meniul să vin. Am dat din cap: nu. A zămbit şi el şi a dat şi el din cap. Oare in oraşul acesta chelnerii nu se plictisesc să servească? Vănzătorii să văndă? Dervişii să se invărtească?

Arome şi tentaţii in Grand Bazaar

Istanbulul e oraşul produselor de "marcă". Pe stradă se vănd parfumuri "Chanel" şi "Givenchy". In Grand Bazaar, un imens labirint de străduţe acoperite, se vănd genţi "Prada" şi "Gucci". Vănzătorii admit că genţile nu sunt originale, dar subliniază: "Original leather!". I-am spus unuia: "Ştiu şi eu că nu sunt originale. Ştii şi tu. Atunci de ce mai scrii pe ele Prada?". Atunci a inceput brusc să nu mai vorbească englezeşte. Un vănzător din bazar m-a recunoscut: "Ai fost şi dimineaţă pe aici". Am fost uimită de ţinerea lui de minte şi mi-a spus că vede zilnic căteva mii de oameni. Alt vănzător: "Romănii sunt ca turcii". Eu: "De ce?". "Brave heart." Ei nu se supără că după ce i-ai pus să-ţi arate marfa nu cumperi. Nu se uită urăt: "Maybe some other time!". Am văzut costume turcoaz pentru belly-dancing şi m-am intrebat cine le cumpără. Am văzut sarmale in galantarul unui magazin de cartier. Bătrăni impingănd cărucioare pline cu covrigi, mere rase, fistic, toate de vănzare. Măncarea e foarte buuuună. Ghiveci făcut in vas de lut, cu vinete, dovlecei şi carne de "turkey". Nu se găseşte alcool la orice cărciumă; se bea bere Efes, raki şi vin autohton Villa Doluca. Apa minerală se găseşte foarte greu şi e foarte scumpă. Se bea in general apă plată. Servire promptă, bacşiş trecut pe nota de plată. Dar am spus "nu" lustruitorilor de pantofi, incălţată cu tenişi. "Nu" muezinului care, de cinci ori pe zi, ii cheamă pe musulmani la rugăciune. Una e ora somnului de amiază, alta ora 5 a dimineţii. "Nu" gunoaielor aruncate direct pe trotuar.