x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Pecs – o capitală între capitale

Pecs – o capitală între capitale

de Tudor Cires    |    19 Apr 2010   •   00:00
Pecs – o capitală între capitale

Al cincilea oraş al Ungariei, după numărul de locuitori, Pecs are de ce să fie mândru, anul acesta. Uniunea Europeană a decis ca el să reprezinte cultura continentului, în 2010, alături de Essen (Germania) şi Istanbul (Turcia).

Ideea unei capitale europene a culturii, aleasă, prin rotaţie, de ţările membre ale organizaţiei a fost lansată, în 1983, de ministrul grec al Culturii, Melina Mercouri. Prima capitală a fost, aşadar, greacă, Atena, în 1985, iar după 1989, primul oraş ales dintr-o ţară fostă-comunistă a devenit Sibiu, în 2007, anul primirii României ca membră a UE.


CARTE, VIN ŞI BASCHET...

Aşezat pe pantele Muntelui Mecsek, Pecs îşi merită, azi, pe deplin, denumirea de "poartă a Europei Centrale", dar şi pe cea de "vitrina a toleranţei europene", atribute care reprezintă vârful de lance al ofensivei culturale a organizatorilor maghiari. Construit de romani şi având necropola înscrisă în Patrimoniul mondial al UNESCO, Pecs  recunoscut, între altele, prin universitatea sa, prin vinul de calitate, prin echipa feminină de baschet şi prin arhitectura variată, datorată numeroaselor culturi pe care le-a cunoscut oraşul de-a lungul timpului. Una din problemele majore ale programului "capitală europeană 2010" o reprezintă finanţarea precară pe care o poate asigura Uniunea Europeană. Anul acesta, Bruxelles a putut acorda, pentru Pecs, doar 127 milioane de euro, necesari organizarii  spectacolelor  de stradă, de circ, de dans, concertelor de muzică şi expoziţiilor.


AGENDA LUNII APRILIE

Pe 9 aprilie, s-a încheiat Festivalul Primăverii la Pecs, unul dintre cele mai vechi şi ilustre festivaluri pluraliste ale Ungariei, care propune concerte de muzică clasică, contemporană şi populară, seri coregrafice, literare, teatrale şi folclorice, reprezentaţii etnografice şi expoziţii, un weekend internaţional de jazz. Sfârşitul lunii va prinde oraşul Pecs în pregătirile pentru "Voiajul în jurul semilunii turce", festival organizat în locuri istorice din Pecs, cum ar fi monumentele din perioada ocupaţiei turcesti. Turcia va fi prezentă la Pecs cu diversitatea artistică şi religioasă a Balcanilor, dar şi cu relaţiile culturale bilaterale, ilustrate de patru domenii artistice: fotografia, muzica, literatura şi cinematografia.

Între 21-24 aprilie au loc "Zilele Universitare la Pecs", cel mai mare eveniment al tineretului din localitate, cu ocazia căruia peste 50 de orchestre ungureşti şi internaţionale se vor produce pe patru scene diferite. Seria de concerte va fi completată de spectacole de teatru, teatru de stradă şi dans, expoziţii şi proiecţii de filme.

Există, încă, un aer oriental, la Pecs; se vede că 150 de ani de prezenţă otomană au lasat, aici, urme particulare. Cu cele 17 moschei şi minarete ale sale, nu e de mirare că Pecs se întoarce, din când în când, spre trecut, fie şi numai pentru a cerceta misterioasa legendă a mormântului sultanului Suleiman aflat, probabil, pe teritoriul oraşului. Si ce poate fi mai insolit decât vederea moscheii Kasim Ghazi, care poartă pe cupolă crucea creştină  înfiptă în semiluna musulmană?...

Pecs ştie, totuşi, să se hrănească şi din geniul contemporanilor săi. Arhitectul Marcel Breuer, membru al mişcării artistice Bauhaus şi pictorul Victor Vasarely, părintele Artei Optice, sunt fiii oraşului. Breuer a lăsat la Pecs fotoliul său din tuburi de oţel sudate (1925) inspirat de la un ghidon de bicicletă şi devenit icoana mobilierului modern, iar Vasarely - Muzeul de Artă care îi poartă numele şi al cărui director este unul dintre nepoţii săi, Pierre Vasarely, azi unul din sprijinitorii proiectului "Pecs, capitală europeană a culturii - 2010".

×
Subiecte în articol: descoperĂ ungaria