x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Rarăul cheamă la drumeție și la aventură

Rarăul cheamă la drumeție și la aventură

de Diana Scarlat    |    27 Aug 2019   •   11:20
Rarăul cheamă la drumeție și la aventură
Sursa foto: Ovidiu Stefeliga

Câmpulung Moldovenesc este un orășel așezat la poalele muntelui, străbătut de râul Moldova și vegheat de păduri de brad. Chiar dacă face parte, din punct de vedere administrativ, din mediul urban, tradițiile strămoșești s-au păstrat aici la fel ca în toate satele Bucovinei. Arhitectura zonei amintește și astăzi de influența Imperiului Austro-Ungar, iar gospodăriile au aici ceva impunător, o ordine aparte, în afară de dimensiunile extinse și decorațiunile geometrice specifice zonei. Drumul spre Pietrele Doamnei pleacă din Câmpulung și străbate pădurea de brazi. Pentru cei care sunt amatori de drumeții montane, Rarăul e fascinant, în orice zi a anului. Iar acum, Rarăul are și pârtie de schi, la Câmpulung Moldovenesc, astfel încât localitatea așteaptă să fie luată cu asalt, la iarnă.

 

Cea mai nouă pârtie din țară 

 

Pârtia de la Câmpulung Moldovenesc s-a inaugurat iarna trecută, după mulți ani de așteptare. Una dintre cele mai frumoase zone turistice ale României, din nordul țării, reintră, astfel, în topul destinațiilor de iarnă, nu doar cu ofertele tradiționale, ci și cu cea mai nouă pârtie de schi, cu lungimea de 2,8 kilometri și o telegondolă. Lucrările au fost începute în anul 2009 și oprite din 2012 până în 2016, apoi au primit două finanțări, de la Autoritatea Națională pentru Turism, în anul 2016, apoi de la Ministerul Turismului, în 2017. Zona Câmpulung Moldovenesc a reînceput să se dezvolte, în ultimii ani, după ce s-au făcut mai multe investiții, inclusiv private, în noi pensiuni sau în renovarea cabanelor și hotelurilor din această zonă. Cel mai mare hotel din oraș, Zimbru, a intrat în renovare, după aproape zece ani în care nu a mai fost funcțional. Și Cabana Rarău a fost renovată recent, fiind una dintre principalele atracții ale zonei. În imediata vecinătate se află și vechea stațiune Vatra Dornei, unde sunt alte patru pârtii de schi pentru iubitorii sporturilor de iarnă, dar și multe alte frumuseți care atrag zeci de mii de vizitatori, în fiecare an. 

 

Cele două localități din Bucovina, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, s-au modernizat și au potențial maxim pentru a renaște, după mai mulți ani în care au așteptat investiții.

 

Turism culinar și obiceiuri autentice

 

Chiar și fără investiții, zona Bucovinei a atras întotdeauna turiști, datorită ofertei culturale și culinare imbatabile. Tradițiile sunt păstrate cu sfințenie în această regiune, iar iubitorii obiceiurilor bucovinene au preferat-o, în orice sezon, vizitatorii fiind de neoprit. Fie că au ales un hotel sau o pensiune agroturistică, vizitatorii au continuat să meargă în Bucovina, mai ales pentru a petrece sărbătorile de iarnă, când fiecare gospodar încearcă să arate tot ce are mai bun, de la mesele copioase, până la colindele autentice sau la plimbările cu sănii trase de cai. Rezervaţia Naturală Pietrele Doamnei-Rarău, arie protejată, fascinează atât prin frumusețea naturală a muntelui, cât și prin legendele născute aici. Cea mai cunoscută legendă aminteşte de domniţa Elena, soţia lui Petru Rareş, domnitorul care a dat denumirea muntelui Rarău. 

Relaxare la SPA şi aer curat

 

Cei care ajung la Câmpulung Moldovenesc şi caută o zonă de SPA, au chiar în oraş, la hotelul Eden, piscină acoperită, saună umedă, saună uscată, jacuzzi, salină şi diverse proceduri terapeutice de relaxare. Investiţia completează oferta de agrement a zonei care e preferată şi pentru aerul curat, puternic ionizat, cu efect terapeutic.

 

 

×
Subiecte în articol: campulung moldovenesc