x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Relaxare - Snagov se deschide catre turisti

Relaxare - Snagov se deschide catre turisti

de Daniela Ivan    |    01 Oct 2005   •   00:00
Relaxare - Snagov se deschide catre turisti

Snagov se deschide catre turisti, in ciuda mitului ca este statiunea oamenilor cu bani.

Daca doriti un loc de relaxare in buza padurii si cu vedere la lac, unde sa fugiti de zgomot si stres, Snagovul este perfect. Mitul ca statiunea este doar a oamenilor cu bani este spulberat de cateva pensiuni care practica preturi intre 5 si 50 de euro pe zi de persoana.

Lac, padure, rezervatie naturala, parc de agrement, stranduri, debarcadere, terenuri de sport, ape termale la 87-90 de grade Celsius. Snagovul ofera toate aceste oportunitati deosebite pentru odihna si relaxare, precum si vizite la obiective de interes istoric, palatul regal, celebrele vile ale lui Ceausescu sau manastirea de pe insula, unde se spune ca se afla inmormantat corpul lui Vlad Tepes. Nu degeaba este considerata statiunea oamenilor din Top 300 si a fost de-a lungul vremii preferata diversilor conducatori.

TERASE SI PISCINE. Desi putini oameni stiu, statiunea ofera locuri de cazare pentru toate buzunarele, in complexe turistice, moteluri si pensiuni. Turistul care vrea sa petreaca cateva zile agreabile in mijlocul naturii, sa manance ca la mama acasa si sa leneveasca intr-un balansoar la soare sau sa faca o drumetie prin celebrii Codrii Lasiei poate trage la Pensiunea Floarea Soarelui. Irina Cojocaru, patroana locului, spune ca are solutie pentru diferite bugete. "Avem un apartament care se inchiriaza pentru 30 de euro/noapte, trei camere duble, unde se plateste 10 euro/persoana, si doua bungalow-uri, unde puteti innopta pentru 5 euro/persoana", spune patroana. In pret intra acces la piscina cu apa sarata, la parcul cu terasele si foisoare. TENIS SI RELAXARE. Pasionatii de tenis au posibilitatea sa innopteze chiar in vila din fata terenului de tenis, unde au facut "schimb de mingi". Cazarea ii costa 500.000-600.000 de lei pe noapte, iar masa - 500.000 de lei pe zi. Locul se numeste Asociatia Club Tenis Sport Bucuresti si o ora de tenis jucat pe un teren profesionist costa 150.000 de lei/ora. Presedintele asociatiei, Mihai Tomescu, spune ca a infiintat clubul pentru a indruma copiii la tenis intr-un cadru organizat. Cine doreste poate servi unul din cele 20 de feluri de pizza sau cea mai buna inghetata din zona la Resturantul The Lion’s. PESCUIT SI PLIMBARI PE LAC. O alta posibilitae de cazare este Casa Phonix, pensiune turistica de trei margarete, situata pe malul lacului Snagov. Desi preturile sunt mai mari, de 50 de euro/noapte/camera, ele includ si diverse accesorii precum barci cu vasle sau cu motor pentru petrecerea timpului pe lac. Se poate vizita insula pe care este situata Manastirea Snagov, loc de vraja, inconjurat de legenda. "Pensiunea are si o gradina superba cu debarcader, bazin pentru copii, sezlonguri, hamace, terase si foisoare", spune Magda Szekely, patroana Casei Phoenix. Din nefericire, a avut soarta numelui pe care-l poarta, adica a ars din temelii si s-a ridicat din propria-i cenusa.

MANASTIREA SNAGOV
ISTORIE. La manastire nu se poate ajunge decat pe apa
Cladita pe un ostrov, in partea nordica a lacului, Manastirea Snagov a fost un important centru cultural al Tarii Romanesti in epoca feudala, povesteste staretul Varahil Banateanu. El spune ca prima atestare sub numele de Snagov apare in anul 1408, intr-un hrisov al lui Mircea cel Batran. De altfel, pe insula pe care se afla manastirea, sapaturile arheologice au scos la lumina zilei unelte si vase din epoca bronzului, monede romane si bizantine. Biserica, distrusa de un seism, a fost refacuta in 1517-1521 de catre Neagoe Basarab.
Acum, din intregul ansamblu arhitectonic de odinioara, a mai ramas doar una dintre biserici, clopotnita si vestigii ale vechilor chilii. Dupa unii cercetatori, insusi Vlad Tepes, ucis in 1476, in padurea din preajma Baltenilor, a fost inmormantat la Snagov. Corpul lui, fara cap, se afla aici, in ingrijirea straretului Varahil Banateanu si este amplasat in fata usilor sfinte.

POTENTIALUL ZONEI
DEZVOLTARE. Statiunea Snagov are potential sa intre in circuitele turistice internationale
Statiunea ar putea primi in sezon peste 20.000 de turisti, spune Constantin Turmac, managing partner la firma Compass Consulting, initiatorul si finantatorul agentiei Snagov Tur. El precizeaza ca in anii ’76-’80 aici veneau intre 7.000 si 11.000 de turisti in week-end, din Ploiesti si Bucuresti. Avand in vedere istoria acestor locuri, povestile legate de moartea lui Vlad Tepes, mitul daramarii manastirii in timpului unui cutremur, vilele lui Ceausescu, locul ar putea intra si in circuitele turistice internationale.

GHID
Cu ocazia celebrarii Zilei Mondiale a Turismului, la 27 septembrie, anul acesta, a fost semnata Carta pentru adoptarea Strategiei de Geoturism. Semnatarii acesteia, adica reprezentantii autoritatilor din domeniul turismului romanesc, si John Francis, vice-presedintele pentru Cercetare, Conservare si Explorare al National Geographic Society, vor colabora in vederea promovarii imaginii Romaniei in Statele Unite. Ghidul editat de National Geografic va fi pentru inceput in limba romana si engleza. "Vrem sa trezim interesul lumii pentru o tara cum este Romania, deoarece turtistul care vine intr-o locatie noua vine cu buzunarele pline cu bani", a declarat John Francis. Proiectul este sponsorizat de Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID) printr-un Program de Dezvoltare a Microintreprinderilor, Intreprinderilor Mici si Mijlocii (EDS) si prin Proiectul de Dezvoltare a Afacerilor din Agricultura in Romania (RADP). Geoturismul sustine si accentueaza caracterul geografic al unui loc - mediul sau inconjurator, patrimoniul, cultura, estetica si bunastarea cetatenilor implicati. "Geoturismul ne ajuta sa evidentiem avantajele competitive ale Romaniei pe piata turismului global", a explicat Constantin Dascalu, secretarul de stat. (Elena Stan)

HARTA SI SITE
O firma de consultanta, Compass Consulting, a realizat, pe cheltuiala proprie, prima harta turistica a Snagovului. Pe desen sunt prezentate 15 obiective mai importante, din cele 50 de repere reprezentate pe harta. De asemenea, doritorii pot gasi informatii interesante despre posibilitatile de distractie si de recreere, precum si despre pensiunile unde pot innopta pe site-ul www.snagov.ro.
×
Subiecte în articol: meditaţie de călătorie snagov